După mai multe orașe europene vizitate trăiesc cu senzația că mă întorc mereu în același loc. Îl simt ca un blestem! Și asta deoarece tehnologia care comprimă timpul și spațiul estompează diferențele. Toate orașele astea occidentale ajung să semene destul de mult între ele. Ceea ce le mai diferențiază e doar trecutul. Dar trecutul ăsta nu mai contează cine știe ce în graba asta spre satul planetar.
Văd Stockholmul și mă gândesc ce îl diferențiază. Peste tot unde am fost am făcut același lucru: am mers pe jos toată ziua, oprindu-mă să văd un muzeu sau să mănânc. Cum nu sunt un gurmand și cum muzeele nu-mi spun prea multe lucruri, deoarece e greu să comprimi atâtea veacuri de istorie în câteva ore de mângâiat exponatele cu privirea, trăiesc cu senzația că vizitez Dedeman-uri și Kaufland-uri istorice, deoarece puține mai sunt lucrurile ce-mi rămân în mod definitiv unice pe retină.
De altfel, și lucru ăsta e cel mai important, rămân cu mai multe lucruri despre un loc sau individ, doar dacă am citit mai mult în prealabil despre el. De pildă, după ce am citit vreo 10 cărți despre Lenin, abia acum pot spune că încep să-l înțeleg nițel. Presupun că ideea de cunoaștere presupune și o perioadă de gestație a ideilor în capul tău, că poți pricepe ce a fost să fie despre un loc sau om după ce și timpul a trecut nițel peste tine, ceea ce înseamnă că asta te face să-ți schimbi și tu optica după care vezi lumea.
Așa că, la prima vedere și după foarte puțină gestație intelectuală, pot spune că acest oraș nu are niciun fel de noroc. Relativa lui izolare geografică nu mai înseamnă nimic în zilele noastre. Ba chiar mai abitir, îl face să-și dorească să se schimbe el înaintea altora, să fie chiar trendsetter din orice punct de vedere. Astfel, dacă numărăm câte alte nații sunt aici în cantități impresionabile, câtă frunză și iarbă, putem ghici că orașul are puține șanse să supraviețuiască tentațiilor omului modern de a schimba lumea, în decursul unei singure generații.
Depărtarea Stockholmului de Mediterana e doar o iluzie sau mai bine zis este aplicarea aproape ad literam a unei aprecieri biblice: cei mai depărtați [de Mediterana], vor fi cei dintâi [care vor renunța la propria lor identitate]. Nicăieri nu am mai trăit această senzație de înstrăinare a localnicilor de ei înșiși! Într-o țară în care aproape tot localnicii se declară atei, doar minoritățile mai cred în Cineva, dovadă stând musulmanul care se inchina pe covorașul său în curtea unei biserici, fără să provoace mirarea nimănui. Aici, de mult bisericile sunt doar niște relicve, devenite neinteresante chiar și pentru noii localnici.
Așa că, așa cum spuneam la început, la Stockholm, Bruxelles, Londra, Madrid, Viena, Lisabona sau Barcelona trăiesc același sentiment că văd același oraș, mănânc același lucru și că mă îndepartez de o lume pe care atunci când nu o văzusem încă o veneram, pentru ca acum, după ce am trăit-o în mod aproape exagerat, să mă treacă un sentiment de trădare planetară. Dincolo de bunăstarea materială supraevidentă, tot acest occident nu mai înseamnă nimic. Pare-se că aici am intrat în postistorie. De acum încolo, prezentul nu-i decât o transă colectivă a unora, mulți, care s-au plictisit de ei și vor să fie alții, oricare ar fi aceea, dar nu ei înșiși, în satul lor planetar.
Tolsto 
Trist…