Eu și Alzheimer-ul

via Eu și Alzheimer-ul

Anunțuri

Ce înseamnă să fii loial

Tolsto

Mi-a fost dat să aud de multe ori oameni importanți sau nu vorbind despre loialitate. Ce m-a surprins aproape de fiecare dată a fost faptul ca ei doar vorbeau despre loialitate, dar nu și acționau în același sens. Cred că avem o problemă cu loialitatea asta. Noi vedem loialitatea, o percepem și o înțelegem doar în planul imaginii. Noi acționăm ca și cum loialitatea mea față de o idee, față de un grup de oameni sau față de o organizație trebuie să fie imediat observabilă de cei care ne înconjoară.

Din acest motiv acționăm foarte mult în planul imaginii, să se vadă, să se știe că eu, tu, el și ea suntem loiali. Pentru noi loialitatea e aproape un obiect și, ca orice obiect, el trebuie dat din mână în mână, ca să-i convingem pe toți. Ceva de genul, ia uite-l și pe ăsta ce loial e el! M-a convins!…

Vezi articol original 276 de cuvinte mai mult

Mersul pe jos

Tolsto

cs-ms-walking-challenges-722x406În zilele noastre mersul pe jos aproape nu mai există. Poate fi privit și ca o reminiscență a perioadei de mult apuse, a sărăciei care marca destul de amplu și imperturbabil spațiul nostru locativ național. Și din acest motiv, al ruperii cu trecutul, încercăm să evităm cât mai mult mersul pe jos, dacă se poate doar prin casă, dintr-o cameră în alta și doar atunci când necesități fiziologice de in și out o cer într-un mod categoric, iar noi, în contrapartidă, răspundem la fel de generos.

În vremea tuturor codurilor meteorologice, a asfaltului adus până în buza casei, a mașinilor omniprezente, a merge pe jos e ca o mâniere a lui Dumnezeu. Strada e doar a mașinilor, la fel și trotuarele, deplasarea făcându-se doar motorizat și în funcție de culoarea meteorologică. Se anunță cod galben de orice, stăm pe loc, ne conservăm forțele de parcă întreaga specie umană ar fi…

Vezi articol original 562 de cuvinte mai mult

Totul e în regulă, domnule?

Tolsto

good-waiterLa noi, grija față de client a atins noi culmi. Să mă detaliez așa cum se cuvine. Într-o zi senină intru într-un local dedicat în mare liniștirii unor porniri ancestrale, precum foamea și setea. Încă de la intrare sunt ochit de către armată de ospătari și luat în primire de cel al cărei masă cu modestie ajung să o ocup. Mai toate mesele sunt ocupate și nu aud decât linguri ce se ascund în ciorbe și supe, furculițe ce iau temperatura cărneturilor și pahare ce se umplu și se golesc într-un ritm susținut.

Într-un asemenea mediu lucrativ, unde nu doar mușchii brațelor sunt puși în mișcare ci și cei ai gurii, căci masticația serioasă devine obligatorie, mă arunc și eu asupra meniului. Cum termin lectura mi se afișează ospătarul dedicat mie. Un pic încovoiat de șale, cu un ton prietenoso-respectuos mă întreabă ce poftesc să consum din bucatele făcute pe…

Vezi articol original 485 de cuvinte mai mult