Mortdecai, Peter Pan nu moare niciodată!

Când am auzit de filmul Mortdecai m-am dus automat cu gândul la contribuția evreilor ashkenazi la tot ceea ce noi numim lumea occidentală. Așa, ca-ntre noi, că tot nu ne aude nimeni, în lumea europeană neenglezită, numele se pronunță Mordehai. În același timp nu are rost să vorbesc aici despre ashkenazi, așa că mă arunc de-a dreptul asupra filmului. Dacă am considera filmul o comedie bufă, atunci am spune că este foarte reușit, continuând, după mai bine de 70-80 de ani, realizările lui Buster Keaton, Charlie Chaplin sau Stan și Bran. Dacă îl privim pe de-a-ntregul, atunci putem spune că filmul șchioapătă destul de mult, cârjă fiindu-i replicile foarte bine scrise, de un umor britanic foarte subțire dar și foarte negru.

Personajele nu sunt în totalitate conturate, punându-se un prea mare accent pe Johnny Depp, care nu se dezminte nici de data aceasta, neieșind prea mult din tiparul lui Edward („Eduard, omul-foarfece”), Willy Wonka („Charlie și fabrica de ciocolată”), The Mad Hatter („Alice în Țara Minunilor”) sau Jack Sparrow („Pirații din Caraibe”). Partea bună este că Johnny își continuă, la cei aproape 52 de ani ai săi, procesul de maturizare. Partea proastă e că nu a atins încă primul nivel – pubertatea. În cazul în care, până la 70 de ani, nu se maturizează, nu va fi nicio pagubă deoarece va fi cel mai adorat matur de către copii, deoarece va intra foarte bine în postura de bunic-copil.

Tunsoarea lui mi-a adus aminte de Val Kilmer din orice alt film, dar trebuie să recunosc că l-a prins foarte bine, iar mustața a împrumutat-o de la Hercule Poirot, magicul detectiv belgian. E primul film, după cele enumerate mai sus de mine, în care apare nemachiat, ceea ce demonstrează că arată suficient de bine și la etatea lui. Prin urmare nu are nevoie permanent de ipsos. Partea bună e că îmbătrânește frumos, umorul britanic venindu-i mănușă, în ciuda originii sale yankee. La fel ca în „Pirații din Caraibe” continuă să vorbească fonfăit astfel încât nu am înțeles dacă într-adevăr vorbea sau își curăța dinții cu limba. Per ansamblu un rol bunicel, cu șanse mari să facă și altele mai bune dacă trece de pubertate.

Gwyneth Paltrow, ca capacitate actoricească (aceasta nu este o cacofonie ci o caracterizare exhaustivă a acestei femei, ce se vrea a fi artistă) nu am nimic de spus. Jocul ei m-a dus automat cu gândul la Anjelika Huston, cu precădere la jocul acesteia din „Onoarea familiei Prizzi” sau din „Familia Tenenbaum”. Norocul meu este că-mi place foarte mult Anjelica astfel încât interpretarea lui Gwyneth nu m-a deranjat absolut deloc. Blonda californiană se încadrează în snopul actorilor cu un PR excelent și cu un talent invers proporțional cu PR-ul.

Ewan McGregor a depus mari eforturi să intre în pielea unui polițai și cred că s-a simțit destul de prost în aceasta. Jocul lui mi-a adus aminte de un profesor pe care l-am avut la facultate. La examene îți lua carnetul de student, trecea data și materia și aștepta prestația ta. Dacă nu era mulțumit, spunea doar atât: „Domnule student, nu vreau să vă stric media, de aceea nu vă pun notă acum. Vă doresc o vară plină de cunoașteri”. Undeva, prin toamnă, promit să-l revăd pe Ewan.

Păcat de Paul Bettany! Jocul lui, în rolul valetului lui Mortdecai, a fost fabulos. Nici că se putea ca un actor secundar să fie cel mai bun dintr-un film. Regret faptul că nu-l putem decupa din film. Cred că am face o capodoperă din scurt-metrajul care ar ieși. Pe mine m-a cucerit cu desăvârșire. El este încă o demonstrație plină de succes că în cinematografie nu aspectul exterior contează ci talentul. Și, să mă ierte orice profan, dar Paul Bettany a dus singur filmul în spate.

Ca o concluzie, filmul e de nota 5, hai, maxim 6, deși, la o revizionare e posibil să primească de la mine un 7. Spun asta deoarece cel care a scris dialogul acestui film și-a ratat cariera. Postura de romancier l-ar prinde mult mai bine. Dar cum în literatură vârsta nu contează, îi doresc succes. Sunt sigur că-l va avea. Dacă vă întrebați dacă acest film, Mortdecai, merită văzut, eu sper că ați înțeles că răspunsul este DA.

P.S. Am uitat să spun că în sală era un tip care a râs zgomotos tot filmul. Nu mi-am dat seama dacă se uita la film sau avea un vis erotic.

Librăriile din centru

Constat, și asta de ceva vreme, că nu mai sunt librării, ba nici chioșcuri de ziare. Cele din urmă desfășurau și ele, precum propagandiștii comuniști, o activitate cât de cât culturală, diseminând în rândul populației cultură la pachet cu câte un deșeu de ziar. În ceea ce privește librăriile mi se pare că vorbim de cel mai mare genocid la adresa unui popor: privarea de educație.

Dacă înainte de revoluție exista o librărie la fiecare colț de stradă, acum acestea sunt mai rare ca bunul-simț. Locul lor a fost luat de florărese înflorate, pești oacheși, femei ușoare și polițiști care le veghează contracost. Librăriile au ajuns ca niște muzee și le găsești, la fel ca muzeele, doar în centru. Or să fie și ele declarate monument național, cu program fix de vizitare. Vom găsi inscripții în interiorul lor în care ni se va spune când anume a trecut pe acolo ultimul om cult din orașul nostru.

Cartea tâmpește! Cam acesta e sloganul zilelor noastre. La ce bun să citești o carte dacă nu se simte instant la buzunar. Mai bine putred de bogat și prost ca o oaie, decât educat. La ce bun să știi, să cunoști atâtea despre lume și viață dacă acest izvor al cunoașterii nu se metamorfozează într-o continuă sursă monetară? Nici nu vreau să vorbesc despre cât de manipulabil devine o persoană cu educația la genunchiul broaștei. Nu o fac pentru că deja sportul acesta se practică la scară națională de 25 de ani cu niște rezultate fantastice. A se vedea analfabeții care ne conduc și care fac potecă spre parchete, tribunale și penitenciare, devenind ei înșiși modele pentru restul.

În plus cei care frecventează librăriile sunt niște subversivi, niște pericole sociale. Ei nu respectă calapodul ultimului sfert de veac, al prostiei generalizate, ca panaceu la orice problemă financiară. Aceștia se strecoară printre noi punând în pericol fragilul echilibru creat de televiziuni între analfabetism și prostie. Păi cum altfel s-ar putea traduce altfel sloganul acestora „Te uiți și tâmpești”. E suficient că ai ochi, minte ce-ți mai trebuie! Un NU hotărât gândirii!

Așa că mă gândeam că ar trebui să dăm ultimul atac împotriva librăriilor și să le închidem și pe cele din centru. În locul lor ar trebuie să se lăfăie sedii de partide, că tot sunt ele pline de tot ce are țara asta mai deplorabil și cu mintea mai odihnită și mai ruginită. Oricum ai lua-o librăriile nu ne mai reprezintă, nu reflectă corect realitatea românească. Păi unde ai mai văzut tu în țara noastră om educat și de succes? De abia atunci somnul adânc al rațiunii națiunii noastre ar fi deplin. E cazul să dormim liniștiți. Are cine să vegheze pentru noi: politicienii analfabeți. Adică tot noi…

Alergând ca apucatul

Tolsto

Încă de mic am alergat foarte mult. Profesorul de sport m-a remarcat pe turnanta bituminoasă și m-a inclus în echipa de cros. Și de atunci tot alerg ca apucatul. Alergam după autobuz ca să ajung din punctul A în punctul B, rămânând adesea pe scara ușii din cauza aglomerației, pentru că pe vremea aia toată lumea alerga de colo până colo cu papornițele pline.

Alergam să îndeplinesc planul la muncă voluntară, adică să-mi pun osicioarele la contribuție pentru propășirea patriei socialiste, pe diferite loturi agricole, de unde, dacă nu se fura, măcar se lua în cantități apreciabile.

Alergam ca apucatul să strâng de unde o-i ști, așa mi se spunea la școală, fier vechi, hârtie reciclabilă, doze de aluminiu, ghindă, castane și chiar frunze de dud pentru crescătoria omidală ce ființa în laboratorul de biologie.

Alergam de-mi sfârâiau călcâiele la diferitele crosuri organizate mai cu seamă în afara orașului, de…

Vezi articol original 255 de cuvinte mai mult

Copii și părinți

Rar se întâmplă ca un om cu o minimă educație să moară prin intoxicare cu monoxid de carbon. Cele mai multe asemenea tragedii se întâmplă în rândul oamenilor fără nicio șansă în viață, care fac parte dintr-o lungă dinastie de oameni ratați, al căror viitor s-a terminat în momentul nașterii lor.

Dacă ar fi să fac portretul robot al intoxicatului de serviciu aș spune că are doar câteva clase sau niciuna, că nu a beneficiat nici măcar de educația orală de care noi am avut parte grație bunicilor noștri, că provine dintr-o familie dezorganizată, al cărui principal obiectiv este traiul pe seama copiilor. Acesta își privește copilul ca pe o marfă aducătoare de foloase.

Dacă ar fi să fiu rău aș spune că a scăpat țara de o nouă generație de hoți, escroci, violatori, cerșetori sau curve penale. Ce altceva ar fi ajuns toți acești copii la maturitate? Ce exemple puteau lua ei de la cei care se făceau că-i creșteau? Câți dintre ei ar fi putut ajunge oameni normali, dacă de mici erau supuși la experiențe traumatizante?

Dacă ar fi să fiu bun aș spune că ar trebui să ne fie rușine că nu ne interesează soarta celor care nu au acces la cultură, adică la informație, care nu se bucură de atenție, de dragostea dezinteresată și totală a părinților lor. Ar trebui să ne crape obrazul de rușine de fiecare dată când trecem pe lângă toți minorii trimiși la cerșit în fața marilor magazine. În spatele fiecărui copil abuzat cel puțin emoțional de părinții săi șade un adult crud.

Dacă ar fi să ne intereseze viitorul ar trebui să fim un pic îngrijorați la gândul că oamenii plini de nevoi au mulți copii, în timp ce oamenii fără griji, prea puțini. În lumea de peste 20 sau 30 de ani, cei fără niciun fel de educație, cei crescuți fără pic de iubire, cei exploatați de către cei ce-și spun părinți, ar putea stabili norma în societate.

Și atunci ce rămâne de făcut? Cum poți curma un rău încă de la rădăcină? Ce ar trebui să facem cu toți acești copii care au avut năpasta de a se naște în familii de hoți, escroci, violatori, cerșetori sau curve penale? Cum pot fi salvați de la o soartă de deșeu uman exclus din societate precum sunt musulmanii maghrebieni în Franța zilelor noastre? Nu am niciun răspuns la aceste întrebări, dar știu că primul pas spre rezolvarea oricărei probleme este să te gândești la ea. Vom avea de muncă…

Site-urile pentru femei

Deci! E bine să începi cu o conclusivă, așa arăți că știi despre ce e vorba în propoziție. Nu știu cum se face dar bloguind destul de des am poposit, prin intermediul facebook-ului, pe mai multe site-uri care grupează persoane cu buricele degetelor într-un continuu freamăt. Adică neastâmpărate în a scrie. Observ, nu fără o anumită consternare, că pe internet e ca-n viață: predomină site-rile destinate femeilor. Să căpiez nu alta. Poate o fi din faptul că bărbații sunt niște insensibili patentați sau pentru că femeile au o aplecare genetică spre comunicare, inclusiv pe net? Nu știu răspunsul, dar asta nu mă împiedică să merg mai departe.

Din acest motiv, că am intrat pe acele site-uri folosindu-mă de facebook, pe timeline-ul meu se perindă zilnic articolele publicate de femei dornice de orice. Nu e zi de la Dumnezeu, dau ce zic eu, ceas, în care să nu văd articole prin care stimabelele să nu se văicărească pe aceeași temă, a bărbatului insensibil. Ce faci cu el? Cum îl tratezi? De ce nu sunt fideli? De ce nu te sună? și multe alte bazaconii. De parcă toți bărbații ar fi identici și cititoarele fidele ale site-urilor ar fi niște experte în bărbatologie, capabile să ofere remediul pentru comportamentul acestora.

Oricum, ele nu rezolvă nicio brânză bocindu-și soarta crudă, dar asta nu le determină să mai varieze temele. Deși vorbim de site-uri despre femei, temele, așa cum am spus, sunt numai și numai despre bărbați. Cum nu se ridică ei la nivelul marilor așteptări și cum bietele domnițe sunt lovite crunt în amoarea proprie. Ele, ca niște vestale, s-au abandonat în mâinile necizelate ale sexului tare în speranța unui tratament fin. Aș trage concluzia că bărbații nu au evoluat deloc și din acest motiv femeile se ocupă de ei, așa cum o mamă se dedică o viață unui copil cu un handicap.

Pe mine mă surprinde această monotonie tematică. Păi blogărițele au un anumit nivel, ceea ce presupune o așteptare ceva mai înaltă. Dacă și ele se înnămolesc în aceeași temă atunci ar fi mai bine să se-ntoarcă la cratiță, deși știu că nu mai e unul din atuurile lor. Dacă nici de la ele nu pot avea niciun fel de așteptări, atunci de la cine? Păi ce facem? Mai evoluăm și noi ceva? Chiar nimic nou pe acest front? Trist… Plictisitor…

O noapte-n club

Tolsto

Un prieten are intrare într-un club important din Bucureşti. Mă sună şi mă întreabă dacă nu servesc o noapte de nesomn. Răspund pozitiv şi mă pun pe treabă, adică îmi asortez cămaşa cu brâul (cureaua) şi-mi fac şi freza, deşi ceva îmi spune că nu e necesar. Mă opresc din pregătiri când simt că obosesc şi iau un taxi spre clubul demn de oamenii deosebiţi din Bucureşti.
În faţa clubului aştept gaşca. Acolo coada e mare. Stăm şi aşteptăm să intrăm. Exact ca la cluburile din vest uşa de la intrare e păzită de doi malaci care au urechile mai mici decât ochii sau viceversa. Era întuneric şi nu am văzut prea bine.
Când vine gaşca intrăm. Nu plătim nimic la intrare spre ura nedisimulată a celor care stau la coadă şi ne îndreptăm direct spre marea sală destinată iubirii. Fiind trecut de 12 noaptea locul e la fel de…

Vezi articol original 270 de cuvinte mai mult

Un film la mall

Tolsto

N-o mai văzusem demult pe Cameron Diaz. Orice amintire cu ea începe cu „Mary cea cu vino-ncoa”. Și asta mă face să zâmbesc aproape fără să vreau. Aia comedie! Am râs de m-au durut fălcile. Nici nu mai știu de câte ori am văzut și revăzut filmul. Așa că hai la mall. Rulează un alt film cu fata, „The Other Woman”. Ce poate fi mai relaxant decât o comedie romantică. Prin urmare iau bilete pentru vineri seară.

În sală predominau, așa cum era și firesc, perechile de hulubași. Undeva pe mijlocul sălii descopăr o mamă cu un puști de vreo 10 ani. Cum anume i-am observat? Băiatul vorbea tare și răspicat. Ai fi zis că se pregătește pentru un post de crainic al marilor știri: decese de politicieni în funcție sau întronizări de patriarhi și papi. Nu înțelegeam ce caută odorul la acest film. Știam că e o comedie nu…

Vezi articol original 438 de cuvinte mai mult