TU…

Cel mai mult m-am bucurat de viață atunci când am întâlnit oameni cărora nu le era teamă să fie ei înșiși, care nu se ascundeau după paravane de teama de a fi etichetați ca lipsiți de modestie. Sun…

Sursă: TU…

Într-un magazin

La noi în țară putem întâlni o adevărată obsesie! Oricine vinde ceva, vrea să vândă foarte mult, în cantități exorbitante, paralizante de-a dreptul pentru un om cu toate simțirile pe casă. Bunăoară, chiar azi am intrat într-un magazin care face pe deplin reclamă spuselor mele. E un magazin de cartier care face parte din lanțul celor de la Mega Image. Și pentru că aceștia vor să vândă până să te tâmpească, au îndesat atât de mult standurile încât printre ele nu poate trece decât singur un om. Eu, care încă de la natură mă bucur de o siluetă de om sărac, trebuie să fiu foarte atent ca nu cumva să dărâm printr-o singură atingere tot magazinul, atât de strâmt e pe fiecare culoar.

Tocmai ce spuneam unei vânzătoare că acesta este un magazin pentru oameni slabi, când privirea mea a ricoșat din corpul neîntrerupt al unei femei de vreo 50 de ani. Dacă ar fi să țin cont de terminologia corectitudinii politice, ar trebui să spun că aveam de-a face cu o persoană cu dizabilități alimentare. Adică mai mult mănâncă decât aleargă. Ca să fiu corect până la capăt cu teoriile corectitudinii politice, ar trebui să spun că persoana din fața mea are în cel mai bun caz o problemă de vedere, confundând lingura cu polonicul și farfuria cu platoul. Era ceva ce nici cu mintea nu puteai cuprinde. Orice s-ar zice și orice s-ar spune despre persoanele care mustesc în kilograme, eu n-am văzut decât oameni slabi ieșind de la Auschwitz.

După ce m-am dezmeticit emoțional după puseul de idioțenie ce mă transformase într-o stană de piatră, am privit spre femeia ce vădea un exces evident de poftă de mâncare. Purta ceva negru, de mari dimensiuni, dintr-o singură bucată, creându-mi senzația că doamna e la propriu dintr-o bucată. Intrase pe culoar, atingând cu zgomot înfundat produsele de pe ambele laturi. La un moment dat s-a oprit în dreptul unor produse și s-a răsucit pe o parte. Credeam că așa va putea ieși mai ușor, dar ți-ai găsit! Pieptul bine osândit la înfruptare domolea produsele de pe raftul de sus, în timp ce posteriorul ecumenic a făcut curat pe două rafturi inferioare.

Speriată de zgomotul produs de ea însăși, total diferit de cel atât de plăcut ce răsuna zilnic și în multe ture dintre fălcile ei greu încercate în ale spartului, tăiatului, sfâșiatului și apoi hăpăitului pe alese, a dat fuga spre ieșire. Și deși ușa era la vreo 3 metri de ea, îngustimea culoarului și standurile doldora de produse alimentare au prins-o ca-ntr-o capcană a fericirii culinare. Era clar că nu putea ieși de acolo decât prin hăpăirea rapidă a celor 3 metri de alimente ce o separau de ușă.  N-am mai stat să asist la deznodământul trist pentru toată lumea, mai ales pentru marele retailer belgian și am spălat putina fără să mai cumpăr nimic, în timp ce prin fața ochilor îmi treceau deja imagini cu Cătălin Radu Tănase transmițând prin intermediul propriilor urechi parabolice imagini de la tragedia alimentară: Șoc și groază la Pro TV! Omorâtă de mâncare, deși nu terminase de mâncat nici antreul!

Ziua ceață, noaptea ceață, dimineața ceață iară!

Tolsto

Nu credeam să spun asta, dar nu mai suport ceața! De câțiva ani iernile nu mai sunt dominate de frig sau de zăpadă ci de ceață. Multă ceață! Uite că am bătut și un record vechi de 30 de ani. Iarna asta nu am văzut soarele timp de 30 de zile la rând. Eu chiar mă gândeam dacă mai există. Apoi, pe la mijlocul lui decembrie, am avut o revelație. Mi-a apărut soarele în față, ziua în amiază mare. Cât tupeu. Eram să fac infarct! Îl credeam decedat.

Am ajuns să avem mai multă ceață decât englezii. Cred că ne-au ajuns blestemele lor. Noi le-am dat tot felul de conaționali care să le populeze orașele, ei ne-au dat ceață cât pentru un întreg continent. Ziua ceață, noaptea ceață, dimineață ceață iară! Dacă ar fi trăit în zilele noastre, uita așa își începea Alecsandri poezia Iarna.

Dacă mai văd ceață vreo…

Vezi articol original 247 de cuvinte mai mult

Jurnal de non-protestatar rămas acasă

image-2017-01-29-21565180-46-multime-uriasa-protest-contra-amnistiei-gratierii-penalilorCineva mă invită la marșul din Piața Universității. Refuz abrupt. Nu mai cred în reformarea actualei clase politice, cred doar în dărâmarea ei. Orice reformare înseamnă ca aceeași oameni să rămână la putere și cu așa ceva nu sunt de acord. Ce metamorfoză totală a cunoscut Ciorbea! Din primul premier teoretic non-comunist, a devenit primul avocat al comuniștilor adaptați la economia de piață. Ăștia trafichează orice, inclusiv premieri anticomuniști. Rău am mai ajuns! Cred cu tărie în ce ne spunea profesorul de psihologie, în facultate, că până ce nu vom cunoaște un eșec total nu vom putea construi nimic ca nație. Suntem un popor eroic, nimic nu ne înfrânge vreodată catastrofal, pentru că știm să pierdem înainte ca alții să câștige.

Sunt dispus să ies în stradă, să-mi asumi riscuri doar dacă vom avea vreo revoluție și nu ca cea din decembrie 1989, ci una după tipicul celei franceze sau celei bolșevice. Fără măsuri radicale nu facem nicio schimbare. Doar să protestez ca cei care sunt la putere să fure mai puțin, să fie mai puțini golani și mai puțini excentrici nu mă interesează. Un singur lucru m-ar scoate din amorțeala politică, speranța că putem trimite la coșul de gunoi al istoriei toată clasa politică de după 1989. Făcând mereu compromisuri, acceptând coabitarea cu impostura, hoția și minciuna, nu facem decât să ne infectăm și noi de microbul corupției și demagogiei politice.

La cum se accelerează evenimentele prin diferite părți ale lumii, tind să cred că voi prinde în această viață o primenire radicală a lumii noastre atrofiate de autosuficiența corupției. Sper să mai fiu în puteri atunci și nu legat de cine știe ce scaun cu rotile, cu o conductă de oxigen implantată în nas. Tare mai merită hoții ăștia ce-și spun democrați o lecție din partea istoriei, o chelfăneală soră cu moartea pe care să o simtă toate neamurile lor îmbuibate prin furt organizat. Până atunci îmi văd de viața mea, căci m-am săturat să-mi fac iluzii într-o lume în care iluzia este celebrată ca realitate, iar realitatea este privită ca o iluzie.

Pare-se că democrația nu e decât un paravan în spatele căruia toți cei care ajung la putere fură mai dihai ca predecesorii, pentru ca apoi să dea vina pentru dezastrul cauzat pe greaua moștenire, pe conjunctura internațională sau pe faptul că iarna nu-i ca vara. În condițiile în care adunăm eșecurile ca mărgelele pe ață, a mai crede că alegând alte și alte partide situația din țară se va schimba în bine, nu e decât o clară dovadă de cretinism. Tare aș vrea să dăm jos paravanul ăsta ca să vedem în ce hal e democrația. Teamă mi-e că e de mult moartă, iar hoții care ne guvernează o țin în geam ca să ne pape nouă viața.