Vârstele omului

170613-how-old-is-oldOmul are mai multe vârste, adică etape pe care le parcurge mai repede sau mai încet. Una-i copilăria, alta-i adolescența și cu totul altceva e maturitatea. Problema e că la mine maturitatea și adolescența s-au inversat, maturitatea venind înaintea adolescenței, ceea ce a lăsat urme adânci în devenirea mea ca om.

Nu știu la alții cum a fost, dar după copilărie am simțit o maturizare timpurie și totală, ceea ce m-a făcut să văd altfel lumea cu ochii de atunci, aproape ai unui copil. Să fii matur atunci când alții de aceeași vârstă încă n-au ieșit din copilărie îți sentimentul ciudat că deja multe s-au întâmplat și întrebarea normală e: oare ce mai urmează?

Maturitatea unui adolescent seamănă foarte mult cu o încremenire în timp. Deoarece copilăria și adolescența se caracterizează printr-o volatilitate totală, printr-un curcubeu de stări prin care treci cât ai clipi și privești lumea prin lentilele colorate de același curcubeu. Și, în copilărie și în adolescență, ele sunt intens colorate în cele mai rozalii nuanțe ale spectrului de lumină.

Maturizarea precoce nu e o dramă, nu e nici măcar o problemă, căci a trăi viața într-un mod total lucid nu sperie ci doar provoacă reacții de constatare. Maturitatea asta timpurie îți anihilează aha-urile descoperilor și ți le transformă doar în constatări liniștite. Și, oare cum poate fi caracterizată o adolescență liniară în impulsuri și sentimente? Eu nu știu, doar scriu despre asta.

Și apoi a urmat adolescența mea. Problema e că ea a urmat tocmai când eu eram pe deplin matur, pe la vreo 20 de ani. În acest moment al vieții, a fi adolescent seamănă cu acoperirea lucidității și a rațiunii pure cu o pâclă groasă de sub care nu mai vezi mare lucru din viață, ci doar intuiești într-un mod total neclar cine ești, ce vrei de la viață sau de la oameni.

E ca și cum mintea ar cădea la pat și de ea s-ar ocupa inima cea inconștientă, iar tu ai fi în miezul lucrurilor, dar nu poți reacționa căci mintea s-a retras ca tu să-ți trăiești adolescența. Și asta e imposibil odată ce tu ai fost matur, căci dincolo de maturitate nu mai e nimic, decât și mai multă maturitate. A fi adolescent atunci când tu ar trebui să fii matur e ca și ai fi obligat să-ți faci patul când tu nu ai nici măcar casă.

Și, cum uleiul iese întotdeauna la suprafață, nu pot spune același lucru despre adevăr, maturitatea a învins definitiv atunci când adolescența și-a terminat de făcut damblaua și s-a retras așa cum a venit, pe nesimțite, lăsându-mi de atunci, și au trecut ceva ani, ciudata senzație că mi-am trăit toate cele 3 vârste în același timp, din ele nemairămânând nimic, decât, poate, niște urme de om.