De ce sunt indisciplinat

Tolsto

6007234-8956866Sunt o mulțime de motive, unele mai dihai decât altele, dar există unul, primordialul, care mă împiedică să fiu disciplinat, ba, pot spune, m-a predestinat la un destin diametral opus, ale cărui ponoase le mai trag și acum și la cum merg lucrurile, socot că n-am să-i fac socoteala prea curând. Nu știu ce înseamnă pentru unii filmul, dar pentru mine unul a fost ca un declic, ca o scânteie, ca o piedică pierdută a frânei și de atunci eu tot am luat-o la vale sau la deal, precum mi-a fost sorocul și de atunci mă tot zgâlțâi prin hăuri și hățișuri ca și cum n-aș mai avea nimic de trăit.

Și când vorbesc de film, mă gândesc la cel american în primul rând. Nu știu cum a fost pentru alții, dar pentru mine primul contact cu filmul, a avut loc acasă, în fața unui televizor alb-negr și a fost…

Vezi articol original 473 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Despre feedback

dau-c899i-iau-lecc89bii-de-feedbackEu, de fiecare dată când cineva îmi cere să dau feedback, adică mai pe românește, să-mi dau cu părerea, mă leg invariabil de ceva ce merge în acel om, de ceea ce funcționează, de ceea ce-l face pe el sau pe ea să fie mândru că există, îl face demn în fața mea, ca și în ochii oricui, îi scoate în evidență pasiunea de a fi exact așa cum e, căci nu pot vedea într-un om decât ceea ce funcționează, ceea ce merită să fie împărtășit și cu alții.

Nu cred că feedback-ul e făcut pentru a îndrepta un om, pentru a-l corija sau învăța ceva, căci cred cu foarte multă tărie că  nimic nu e mai valoros într-un individ decât ceea ce funcționează în el foarte bine și nu ceea ce poate fi adăugat în timp. De multe ori văd în cei care dau cu sârguință feedback doar niște oameni nefericiți care-și canalizează energia în a scoate în evidență punctele slabe ale altora. Ori, oameni suntem, toți avem puncte slabe, iar eu știu că nu putem construi relații, nu putem zidi punți între oameni consumându-ne energia pe ceea ce nu merge.

Privesc în jurul meu și-mi dau seama că toți suntem dotați cu o groază de calități, dar ne pierdem timpul să-i demontăm pe alții pentru că le lipsește calitatea X sau Y și neîntrebându-ne cum putem face ca acel om să și le pună mai bine în calități. Așa cum ne contrăm pe defectele altora, tot așa ucidem în noi orice posibilitatea de a învăța ceva din ceea ce alții au sau măcar să ne bucurăm sufletul de marele miracol al existenței în jurul atâtor oameni atât de dăruiți, căci, așa e, toți suntem dăruiți cu lucruri cu care putem dărâma munții, dar noi ne concentrăm toată voința pe necazul că muntele e plin de asperități.

Pentru mine a da feedback înseamnă să-i spun omului să continue nestingherit ceea ce știe să facă cel mai bine și să nu se preocupe de ceea ce nu-i stă în puteri să facă, acceptând datul că fiecare calitate vine la pachet cu un defect pe măsură, căci suma tuturor lucrurilor trebuie să fie până la urmă nulă. Nu ceea ce nu funcționează la noi ne definește ca oameni, ci ceea ce reușim să facem cu ceea ce am fost hărăziți. Restul nu sunt decât mofturi de genul: muieți-s posmagii?

Despre Mădălina

Am să încep cu o negație. Eu nu pot să spun Mădă! Așa cum nu pot să spun Găbița lui Gabi, Răz lui Răzvan, Bogdănel lui Bogdan (apropo, mă cheamă Bogdan și nu Popescu) sau Beti lui Beatrice. Pur și simplu nu pot! Asta nu înseamnă că nu respect atunci când e de respectat, nu admir atunci când e de admirat sau nu urăsc când e de urât. Pur și simplu nu mă pot trage de șireturi cu oamenii cu care am raporturi de muncă. Cum nu sunt prieten cu ei, cum nu ne petrecem cel mai important timp al nostru, timpul liber, eu nu-mi permit intimități. În schimb, îmi permit să văd, să observ, să învăț și mai ales să nu uit ceea ce au oamenii unic în construcția lor interioară.

Acum despre Mădălina. Pentru mine personal (sic!) înseamnă imortalizarea, adică scrijelirea memoriei de lungă durată cu amintiri care marchează de fiecare dată un alt pas pe care eu l-am făcut în viață. Și acest lucru s-a întâmplat în cazul Mădălinei deoarece, de când o știu eu, și să fie vreo 6 ani și ceva, am văzut-o într-o continuă evoluție. Pentru mine, omul tânăr, omul în puteri, trebuie să fie într-o continuă transformare, căci viața tinerilor e un creuzet ce te transformă an după an, amintire după amintire. Accept menținerea în aceeași parametri doar a oamenilor ce-și trăiesc a treia tinerețe, căci în cazul lor a rămâne așa cum erai cândva înseamnă că ai puterea să fii contemporan cu lumea ce nu se mai oprește din mișcare.

Eu și Mădălina nu am fost de multe ori pe aceeași lungime de undă și nici nu a trebuit. Cel mai important lucru e că am văzut în ea niște calități care au pus în umbră defectele. Și dacă ar fi să mă limitez doar la câteva lucruri cu care ea se poate mândri este capacitatea de învățare, de autodepășire, capacitatea de a fi doar ea, într-un fel unic, ce lasă urme adânci când tu ești deschis să vezi și alte forme de manifestare ale inteligenței umane.

Știu, și asta destul de bine, deoarece noi doi suntem caractere atât de diferite, că nici nu trebuie să interacționez prea des cu Mădălina, deoarece capacitățile ei de prelucrare a realității mi se potrivesc mănușă. Nu știu de ce, dar am rămas după fiecare comuniune, uneori imperceptibilă, cu un bagaj suficient de mare de observații, ce mi-au dat răspunsuri la multe aha-uri interioare și au contribuit și ele fără ca Mădălina să conștientizeze la transformarea mea în omul care actualmente sunt.

Da, acum, în zilele acestea, eu am o foarte mare încredere în mine, unii spun că poate prea mare, dar acest lucru s-a produs nu doar datorită mie ci și celor ce mi-au ridicat mingi perfecte  la fileul vieții. Și azi un pic, mâine încă un pic, succesele adunându-se m-au transformat în omul care sunt, căci noi toți suntem suma propriilor noastre experiențe, dar și a calității oamenilor cu care ne înconjurăm, uneori poate pentru o clipă.

De aceea eu stau liniștit, deoarece peste 10 sau 20 de ani, dacă va fi să vie clipa revederii, eu voi vedea o altă Mădălina, căci ea-și va continua drumul sinuos prin viață, folosindu-și tendințele perfecționiste drept combustie pentru propriul ei destin. Și nici atunci, măcar atunci nu îi voi spune Mădă, ci tot Mădălina, căci n-am nevoie de sirop ca să-i transmit unui om că-l respect, că îl admir sau uneori că îl urăsc, dar nu în același timp, ci  pe rând, că-ci așa-i viața, un diapazon de stări. 🙂

America ogarului cenușiu

Tolsto

american-flag-gunsAcum mai mulți ani, ba pot spune că acum vreo 30, am citit America ogarului cenușiu (superbă carte), însemnări din călătoria americană a lui Romulus Rusan, profesor itinerant prin cele state americane. Cu această ocazie am făcut prima cunoștință cu SUA, prima cunoștința cu lumea liberă, cu ceea ce înseamnă capitalismul neoliberal fără niciun fel de limite. Cu fiecare pagină călătoream și eu împreună cu Romulus Rusan dintr-un stat în altul, dintr-un oraș în altul, de pe o autostradă pe alta. Ce noroc pe mine să pun mâna pe asemenea cărți într-o vreme în care dacă abia reușeam să depășesc limitele propriului județ. Și trebuie să recunosc că toate acestea mi-au folosit peste ani, când unii călătoreau prin cele state iar eu rămâneam acasă, pentru ca apoi eu să rămân acasă și ei să plece prin cele state.

Am pomenit de această carte: America ogarului cenușiu, deoarece, la aflarea veștii…

Vezi articol original 324 de cuvinte mai mult

De ce merg copiii seara la film

Tolsto

ice-age-collision-course-198805lChiar așa! De ce merg copiii seara la film? La întrebarea asta ar trebui să răspundă părinții, mai ales când moștenitorii au vreo 6, 7 ani. La Ice Age am nimerit la apus de soare, tocmai când se îngâna somnul adânc cu visele relaxante ale copiilor. Dar nu a celor care au fost la mall. Cu siguranță că aceștia trăiesc după un alt fus orar, fus după care părinții își câștigă experiența. În sala aia mare, de 1.000 de locuri, erau ocupate aproape în exclusivitate doar cele premium, semn că părinții oferă copiilor lor tot ce este mai bun.

De la un capăt la altul al filmului s-a crănțănit, s-au foșnit pungi, s-au scăpat cutii, uneori chiar s-a și plâns, pentru ca printre picături unii părinți să-și strige copiii pe toate numele posibile să se liniștească. Am trăit senzația că am nimerit la un curs de dicție, copiii, indiferent de…

Vezi articol original 163 de cuvinte mai mult

Despre certitudini

Tolsto

Dacă-mi place ceva în mod deosebit cu îmbătrânirea mea este că-i privesc pe cei tineri așa cum m-aș privi pe mine cel de ieri, de undeva din afara corpului, în timp ce-mi analizez reacțiile. Cel mai tare e că acum am foarte multă răbdare și știind cum am fost eu cel de ieri, nu mă miră să văd cum cei de azi se comportă cam tras la indigo cu mine, cel de ieri. E chiar amuzant să vezi câtă strofocare, câtă agitație, câți neuroni și câtă transpirație sunt consumate mai pentru nimic, căci nimic se cheamă să încerci să devii ceea ce nu știi că nu poți să fii.

Și pentru că acest comportament mă amuză, încerc de cele mai multe ori să nu stau prea mult în preajma lor. Simt că ar considera că-i iau peste picior și n-aș vrea asta. Cum la vârsta de 20 de ani ai…

Vezi articol original 241 de cuvinte mai mult