Jurnal valah – spre Stockholm

Dimineața devreme. Simt că nu mai am somn și mă trezesc suficient de devreme ca să ajung și pe jos la aeroport. Mă potolesc și-mi fac o cafea. Timpul trece. Mă fac gigea și chem un Uber. Șoferul, fost colonel de armată mă face să ma gândesc la ce-am fost și ce-am ajuns.

Ajungem la aeroport. Otopenarii cu aripi înghesuie călătorii tuturor avioanelor la 8 case. Totul e vraiște. Cozile seamănă cu o ocluzie intestinală. După ce tăiem nodul gordian, pierdem timpul în zona de duty-free. Mă uit prin produse și mă gândesc la somnul meu neterminat.

Urcăm în avion. Între două turbulențe se aude căpitanul. Pare să se fi obișnuit cu ele. Din deformație profesională, probabil, acasă, el confundă, spre disperarea soției, un cutremur cu o turbulență. Avionul e plin, mai ales cu străini și foarte mulți englezi și indieni.

După aterizare, începem să ne acomodăm cu noua situație. Un autobuz ne poartă lin spre oaș. Peste tot până atârnă autostrăzi, precum la noi contactele grase pentru clientela de partid.

Intrăm în oraș. Mulți străini. Cu care ocazie aflăm de ce chinezii vor stăpâni lumea în ciuda arabilor pe care nu ai cum să-i uiți. La Mecca, la Mecca? Nicidecum! Noua lume se pregătește în Europa și va avea ochi oblici.

Lumea, mai ales cea blondă, pare foarte relaxată, semn că nimeni nu i-a spus, timp de câteva decenii, să fie mai serioasă. E un dolce far niente demn de o colonie portugheză.

Orașul are un aspect tunat după Amsterdam și San Francisc. Totul e un deal și o vale. Acolo unde nu mai merge vreun deal sau vale se lăfăie câte un canal. Polițiști lipsesc cu desăvârșire. Semn că mai e mult până departe.

Hămesiți, poposim pe o terasă. Nu ne uităm la prețuri că n-am venit în Suedia să facem mercurialul. Am gustat niște chifteluțe suedeze. Nu știu dacă sunt mai bune decât cele din Ikea. Berea a fost însă bere.

Relaxare totală!…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s