Simțul penibilului – ce-i ăla?

Constat cu câtă dezinvoltură o groază de oameni vorbesc despre subiecte pe care nu le stăpânesc, în condițiile în care nici măcar semnificația termenilor nu o cunosc prea bine. Dintr-o dorință nestăpânită de afirmare, de a arăta că acțiunea suplinește necunoașterea, mulți oameni se aruncă înainte, împinși din urmă de un sentiment voluntarist, accelerat binișor cu cât beneficiile prezumate sunt mai mari.

Cu cât nivelul de educație intră la apă – e și firesc dacă ținem cont de prăbușirea învățământului românesc, din 1989 încoace –, cu atât numărul celor care vorbesc fără ca mintea să dicteze gurii este mai mare. Cu cât auditoriul în fața căruia aceștia se dau în stambă are aceeași extracție ca și ei, cu atât tupeul lor se consolidează. Și asta pentru că numărul celor cu simțul penibilului scade, astfel încât nu mai e nimeni care să tragă de mânecă pe impostorii timpurilor noastre.

Cu cât incultura cucerește noi culmi, cu cât necunoașterea își consolidează cuceririle, cu atât teritoriul în care acționează ignoranța e mai mare. Ajungem să trăim un timp în care spunem orice fără niciun filtru interior, fără a ne mai întreba dacă asta se cuvine sau nu, deoarece ne-a părăsit pe veci simțul penibilului. De altfel acest simț al penibilului e o cucerire pe care o mai au doar cei educați. Cu cât știi mai mult îți dai seama de relativitatea lumii în care trăiești, de faptul că axiomele care îți guvernau viața sunt în realitate simple prognoze – mai puțin probabile decât cele al ANM-ului – și că în general a deschide gura, a-ți da cu părerea despre o situație sau alta, e cu atât mai dificil cu cât descoperi că depinde de prea multe variabile.

Ușurința asta cu care ne fluturăm opiniile, radicalismul cu care susținem o cauză ne pun într-o postură delicată în clipa în care părerile noastre sunt contrazise de realitate sau cauza noastră eșuează lamentabil. Dar nu-i o problemă pentru că noi ne schimbăm imediat crezul ori îmbrățișăm fără de angoasă o nouă cauză, chiar dacă credința  nouă se bate cap în cap cu crezul sau cauza precedentă. Și asta pentru că ne lipsește simțul penibilului. Ia de construiește ceva cu această nouă majoritate guralivă. Ai să vezi că-ți e imposibil și asta pentru că simțul penibilului e cea mai mare realizare a omenirii. Și unde simțul penibilului nu e, nimic nu e.

3 gânduri despre “Simțul penibilului – ce-i ăla?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s