Anii din urmă a unui om rău

Sursă: Anii din urmă a unui om rău

Anunțuri

Oameni și cărți

Tolsto

oameni-si-carti_8f2b2a7c59662cOamenii și cărțile îmi sunt schiuri. Problema e că nu am bețe și din cauza asta mă las când pe una, când pe alta, cu alte cuvinte când pe oameni, când pe cărți. Bețele mi-ar fi mentorii, dar ia-i de unde nu-s, căci Dumnezeu te-ncearcă mai abitir decât orice om, decât orice carte. Și mă las atât de puternic, adică mă azvârl, încât nu mai știu cum să-mi schimb greutatea pe celălalt picior. E ca un ping pong pe care-l fac în viață între oameni și opera lor fundamentală, cărțile.

Oamenii și cărțile sunt stâlpii mei de sprijin. Mă simt ca sub o arcadă, ca sub un arc de triumf atât de viu încât permanent el își schimbă forma, pe măsură ce cunosc mai multe despre oameni din cărți și-mi dau seama că mai am atâtea de învățat referitor la oameni, adică la mine.

Oamenii și cărțile deoarece mă reped…

Vezi articol original 268 de cuvinte mai mult

Despre Dorin Tudoran

Zilele trecute am citit dosarele (da, dosare!; au fost mai multe) întocmite de Securitate poetului Dorin Tudoran, în anii 70 și 80. Și acum sunt mut de ceea ce am citit și acum sunt impresionat de calitatea denunțurilor, informărilor și notelor informative întocmite de către colegii lui Tudoran, cu toții mari scriitori, mari poeți, mari critici literari, membri ai Uniunii Scriitorilor. Cred, și asta fără teama de a greși, că am citit în această sinteză de multe sute de pagini cel mai bun colaj de literatură românească, din obsedanții ani ai dictaturii celui care pare să fie, datorită mediocrității celor care l-au urmat, cel mai mare președinte al României, un om cu 4 clase, deci un geniu, Nicolae Ceaușescu.

De altfel, în postfața cărțoiului, Nicolae Manolescu, prieten apropiat al lui Dorin Tudoran, remarca și el marea calitate literară a denunțurilor întocmite de confrații din Uniunea Scriitorilor. Eu, unul, am fost atât de impresionat de calitățile literare ale acestor note securiste, încât le-am citit de mai multe ori. Presupun că și ofițerii din Securitate care se ocupau de Uniunea Scriitorilor erau persoane cu o înaltă pregătire, persoane culte, căci, nu-i așa?, nu poți transforma scriitorii în complicii poliției secrete comuniste, ca și a celei prezente, dacă aceștia nu sunt dați pe brazdă de oameni subțiri, educați, din malefica Securitate.

Acest lucru mi-a adus aminte de un episod din viața mea. În anii 70, la Bacău, s-a înființat o unitatea specială de armată, unde urmau să-și satisfacă stagiul militar cei care tocmai intraseră în acel an la facultate. Așa era în comunism, studenții își începeau facultatea cu un stagiu de 9 luni în armată. Din acest motiv, la nivelul întregii Moldove s-a desfășurat un amplu program de identificare a tinerilor ofițeri ai Armatei Române care să aibă o cultură solidă, căci nu se cădea ca viitoarea elită economică a țării să fie “pizduită” de toții analfabeții deveniți ofițeri doar pentru că făcuseră diverse servicii României comuniste. Și printre acești tineri ofițeri s-a aflat și tatăl meu…

Să revin la carte. Și acum simt cum mintea îmi stă în loc de câteva zile. De câteva zile mintea mea a căzut în admirație! De câteva zile mă gândesc ce talent uriaș au avut multe pene subțiri, și la propriu și la figurat, care au servit nu doar literele ci și interesele tenebroase ale bolșevismului de sorginte naționalistă (adică ceaușistă). Și acum stau ca prostul și nu-mi vine să cred cât de mulți mari prozatori, mari poeți, mari critici literari au fraternizat cu mașina de distrus conștiințe, de distrus vieți, ce ne-a făcut ca timp 45 de ani, vorba unei celebre cărți, să vedem întuneric la amiază.

Și acum, cum tot stau într-o fermentată prostație, mă gândesc cum sunt eu încondeiat de unii și de alții care-și doresc propria înălțare prin scufundarea altora, aplicând în neștiința lor slugarnică principiile arhimediene. Spre deosebire de Radu Tudoran eu nu am parte de capodopere ale datului în fapt, căci cei mai mulți care mă ponegresc pe la colțuri sunt niște sărmani inculți, niște simpli impostori. Și din acest motiv, al inculturii lor fără de margini, e posibil ca forurile care se delectează cu asemenea lături să nu poată înțelege tot ceea ce-am spus sau mai ales ce n-am spus, dar un nerod care se vrea tot timpul util, în prostia lui atavică, înțelege pe de-a-ndoaselea spusele mele, în speranța că el va fi răsplătit pentru slugărnicia lui de nulitate complexată.

Peste ani, când voi fi foarte bătrân, n-aș vrea să citesc ce au scris alții despre mine. N-aș vrea să fiu pus în ipostaza profesorului ce trebuie să corecteze tezele unor corijenți. Sper să mă protejeze Dumnezeu de un asemenea moment. Dar nu se știe niciodată. Arta delațiunii a fost dusă în cazul lui Dorin Tudoran la un asemenea nivel încât orice altă pâră va părea doar o onomatopee. Și pupăza, zbârrr, pe o dugheană! Am spus!

Cât îți trebuie să fii fericit

Tolsto

where_is_everybody_snoopy_zps2b9515afDacă ar fi să dau deoparte toate lucrurile pe care le-am avut din copilărie și până acum, iar lista nu e lungă deloc, ba din contra, și să mă împac cu ceea ce rămâne, constat fără niciun fel de surprindere că rămân cu totul, prin tot înțelegând sufletul. Căci ce e cel mai plăcut lucru decât să-ți știi sufletul liniștit și mulțumit. Și liniștea asta și mulțumirea asta nu se obțin decât în clipa în care renunți cam la tot.

Cu cât am avut mai puține lucruri în trecut, cu atât mai puține lucruri îmi doresc în prezent. Fiecare lucru pe care l-am dorit și uneori l-am avut, iar de cele mai multe ori l-am văzut la alții, acum nu-mi mai spune nimic. E ca și cum aș prețui un vin bun, dar nu-l mai beau, îl las pe seama altora. Și cum să nu fie așa când am în…

Vezi articol original 240 de cuvinte mai mult