Gândul cu care îmi închei ziua

Tolsto

De curând am fost întrebat cu ce gânduri îmi închei ziua. Am răspuns fără să stau o clipă în expectativă, că rememorez doar lucrurile care au mers bine. Cum așa? Chiar nu mă gândesc la ce n-a mers? Nu, i-am replicat! N-ar avea niciun rost! E chestie de alegere. Dacă m-aș gândi la ceva ce n-a mers, ar însemna să mă umplu de gânduri negre. Și eu nu vreau să-mi tăbăcesc sufletul cu eșecuri. Ce energie aș avea a doua zi? Cum aș putea lua lumea în piept dacă m-aș gândi la ceva ce nu știu să fac bine?

Mă concentrez doar la calitățile mele. Calitățile sunt acele caracteristici cu care am fost înzestrat și pe care dacă nu le-aș folosi, aș fi condamnat să duc o viață de râmă. Cum se poate să am calități, dar eu să-mi bat capul cu defectele mele, cu punctele mele slabe? Toți avem…

Vezi articol original 239 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Plimbare de An Nou

Tolsto

Ce e mai reconfortant decât o plimbare în prima zi a anului. Când cei mai mulți încă dorm sau horcăie după excesul de mâncare, dar mai ales de băutură, să cutreieri străzile devine o activitate plăcută. Nici măcar nu bate vântul! Sunt minus 6 grade și mult soare. Adică atât cât încape. Pe străzi nici țipenie. Din când în când câte un călător rătăcit. Undeva în depărtare se aude câte un tramvai sau autobuz oprind în stații. Pas cu pas te îndepărtezi de casă și te apropii de străzile pline de rezonanță istorică.

Intri pe străzile cu nume de aviatori, toți eroi prin primul război mondial. Nimic deosebit decât faptul că trotuarele sunt doar pentru pietoni. Pe ambele părți sunt case cu mai multe etaje, de obicei doar 2, adevărate conace urbane, ridicate în diferite stiluri, dar niciuna neagresând retina prin extravaganță. Cele mai multe sunt ridicate undeva între cele…

Vezi articol original 307 cuvinte mai mult

Iubirea e un lucru foarte mare

Tolsto

Ce diferență fenomenală între un copil și un adult! Copilul privește viitorul și pe toți care îl înconjoară cu optimism și dragoste, în timp ce adultul are o privire care trădează doar neîncredere și pică, dacă nu cumva chiar ură. De ce suferim modificări atât de profunde în scurta noastră existență? De ce ne amărâm într-atât viața încât la final să urâm tot ce ne înconjoară.

Mă uit la mine, mă uit la prietenii din copilărie, dar și la cei pe care mi i-am făcut apoi, și-mi dau seama că devenim pe zi ce trece din ce în ce mai exclusiviști și mai intoleranți. Dacă la început acceptam pe oricine în jurul nostru, dacă eram deschiși să cunoaștem orice, treptat lumea noastră devine din ce în ce mai îngustă. Așa cum în profesie, odată cu trecerea anilor, devii din ce în ce mai bun, un expert, pe o nișă pe…

Vezi articol original 235 de cuvinte mai mult