Văd foarte mulți oameni. Cunosc foarte mulți oameni. Cu toate acestea, de abia acum încep să-i înțeleg pe unii dintre ei. N-aș fi crezut niciodată că voi aprecia curajul meu ca pe un lucru pozitiv. Eu îl știam că el există în mine și asta era. Dar am ajuns să privesc curajul dintr-o cu totul altă lumină de când am învățat că nu există ceva nu poate fi făcut, ceva ce nu poate fi spus. Apreciez curajul deoarece el m-a ajutat să retez multe iluzii de pe lunga mea listă de vise legate de oameni.
Datorită curajului am depășit limite pe care alții nici măcar nu cutează să și le imagineze. Am cunoscut oameni cu flamboaiante dimensiuni ale maiestuozității lor abia după ce am intrat în contact cu ei. Și mi-am dat seama că oamenii sunt la fel. Vorba poetului: nu-i nimeni drac, nici nimeni sfânt! În mare, diferențele există doar acolo unde nu te aștepți sau acolo unde mintea ta nu poate pătrunde. Și pe legea mea, că deosebirile reale există doar pentru ca cei inițiați să le poată dibui.
Curajul e o sabie în fața căruia nu poate rezista niciun nod gordian. Curajul e precum cafeaua de dimineața. Te trimite cu suflet cu tot direct în rai. Și bine e în rai! Mă bucur că îndrăzneala m-a așezat cu picioarele pe pământ și m-a făcut să mă uit în ochii oricui cu inocența unui copil.
Curajul e piatra pe care evreul credincios o pune pe mormântul cuiva. E dovada clară că înțelegi viața dincolo de paravanele pe care unii sau alții ți le ridică în calea cunoașterii. Iar cunoaștere fără curaj nu face, vorba lui Ceaușescu, nici cât o ceapă degerată. Mă bucur să cunosc oamenii în adevărata lor dimensiune astrală. E reconfortant să-i vezi așa cum sunt și nu sub flamurile multicolore puse de alții pe umerii lor. E ultimul semn că liniștea vine doar odată ce cunoașterea și curajul ți s-au proțăpit în viață, deci în suflet.
Tolsto 