Licheaua pupincuristă

Mi-am tot primis să scriu despre lucruri pozitive, dar, se pare, îmi este imposibil. Mereu se mai întâmplă ceva ce mă obligă să nu mă țin de cuvânt, de data asta din cauza unei anumite specii umane: licheaua pupincuristă. O recunoaștem imediat, chiar din clipa în care se alătură unui grup, pentru că simte din zbor care este direcția, din ce parte bate vântul și se conformează imediat. Ba mai mult decât atât o vezi cum argumentează fiecare opinie care, din absolută întâmplare, coincide cu cea a celor puternici.

Licheaua pupincuristă seamănă cu o viperă cu cap de boa, care în loc de buze are două perne imense numai bune pentru pupat șezuturi respectabile. O remarci prin frenezia cu care se oferă mintenaș să facă orice, fiind mereu cu mâna ridicată, ca un școlar bun la toate. Pentru a-și asigura ascensiunea mult dorită își folosește buzele drăgălașe și pentru acei oameni care, dintr-un motiv sau altul, se află în grațiile puterii. Mai mai c-ai crede că avem de-a face cu un samaritean, poate ultimul, rătăcit pe pământ românesc.

Licheaua pupincuristă are încorporat în tărtăcuța urât mirositoare un foarte puternic GPS cu care detectează de la mare distanță alte lichele pupincuriste. Ea știe că cei mai mari dușmani ai săi îi sunt confrații întru pupat poalele puterii. Atunci se dezlănțuie, după un tipic doar de ea știut, pentru a-și distruge concurența. Două lichele pupincuriste nu pot trăi în același loc. Ar fi prea mult pentru cea care s-a instalat prima la coadă.

Licheaua pupincuristă îi cultivă și pe cei școliți, educați, deoarece vede în ei niște lideri informali și asta le dă sentimentul că au pus mâna pe putere înainte ca acest lucru să se petreacă. Avant la lettre, cum s-ar zice. De cele mai multe ori doar se afișează cu aceștia, fără a spune foarte multe, deoarece își dau seama că orice prostie emisă le-ar compromite cariera de lichea pupincuristă în ascensiune.

Odată ajunsă pe un scaun senioral licheaua pupincuristă își schimbă comportamentul. Devine arogantă, primitivă, tiranică, exact așa cum doar ea se știe în forul său interior. Conștientă că a mâncat suficient rahat pentru a primi și ea un os, își deșartă borhotul cu lături pe toți cei care nu o mai pot atinge. Are din ce în ce mai des excese de furie, de sinceritate primitivă, care nu fac decât să scoată în evidență caracterul său abject.

Cel mai trist este că o lichea pupincuristă se ajunge pe ea însăși pentru că exploatează slăbiciunile celor puternici, stând suficient de mult în preajma acestora încât să devină de neînlocuit. Deși cei puternici își dau seama cu cine au de a face, se complac, crezând că doar simpla lor prezență demiurgică are puterea de a o modela pe lichea. Dar se înșală amarnic. Și uite așa se pricopsește lumea cu o nouă lichea pupincuristă abisală.