De când 7 vasluieni și-au făcut de cap, vuiește țara de indignare. Așa cum ne stă nouă foarte bine, abia așteptăm un prilej să ne exprimăm consternarea. Și acum chiar pe bună dreptate. În acest moment faptele nu mai fac nici două parale. Mai importante sunt ecourile produse. La nivel emoțional contează enorm că vreo 200 de mii de persoane au semnat petiția online de încarcerare a făptașilor. Suferi un șoc doar când auzi că 7 indivizi au folosit o fată pe post de joc colectiv. Un fel de „Nu te supăra frate”, în care femeia era pe post de zar trecut dintr-o mână în alta. Dar și mai marcat ești cînd afli că cei 7 fantastici sunt acum liberi, bine mersi, așteptând ca justiția să dea un verdict. Și cum la noi justiția se mișcă precum un melc…
Pe mine nu atât fapta m-a pus pe gânduri ci reacția de susținere a celor 7 fantastici din partea localnicilor. De-abia acum s-a săvârșit răul cel mai mare. Faptul că s-au găsit suficiente persoane care să le justifice primitivismul celor 7 băieți asta mă îngrijorează pe mine cel mai tare. Datorită consătenilor, cei aflați în cauză se simt exonerați de orice vină. Ba mai mult decât atât, acum băieții se simt victime ale fetei, prin simplul fapt că femeia i-a ademenit pentru că e femeie. Indiferent dacă vor ajunge la închisoare sau nu, băieții noștri de cartier rural vor ieși de acolo ca niște eroi, ca victime ale femeii fățarnice, care, după ce a beneficiat de intimitatea colectivă a celor 7, s-a dus la poliție să se plângă de serviciul primit.
Întâmplarea din Vaslui pune iar pe tapet, pentru un scurt moment, firește, până ce un alt scandal mai păstos îl va îngropa în uitare, că la noi femeia e doar un acaret al bărbatului. E un lucru de care bărbatul se folosește atunci când are nevoie, alături de rindea, ciocan sau furcă. Locul femeii în societatea primitivă românească e bine stabilit, de sclav pe plantația bărbatului și orice revoltă a ei stârnește mânia acestuia, dar și altor femei care-și acceptă condiția promiscuă.
Mă uitam cu cât dispreț vorbeau acești aproape copii despre cele întâmplate. Pentru ei este un dat, un destin, ce nu poate fi schimbat, de a se folosi de femei după bunul lor plac. Așa că mai avem de lucrat până ce spuza de civilizație, care începe a se încropi pe noi, va căpăta grosimea blindajului unui tanc. Dacă de azi statul s-ar ocupa, așa cum se cuvine, de educația semenilor noștri, tot ne-ar trebui vreo 30-40 de ani să vedem niște semne îmbucurătoare. Până atunci vom mai auzi despre asemenea socializări forțate și vom continua să ne scandalizăm pentru că se vor găsi indivizi și individe care să ia apărarea făptașilor. E greu în România, cum e greu de altfel în orice țară insuficient educată. Restul e indignare.
Tolsto 