Personalitatea mea

dr-house-13De 4 ani de zile, cu o cadență de o dată pe an, îmi tot fac un test de personalitate ce-și are rădăcinile în descoperirile pe tărâm psihedelic ale lui nenea Jung. Într-un mod foarte ciudat, în fiecare an rezultatele sunt aceleași. Adică, indiferent cât de mult evoluez sau din contra, personalitatea mea rămâne mereu aceeași: INTJ.

Se spune că 75% dintre noi suntem cu sentimentul la vedere, adică imediat dăm celor din jurul nostru câte un polonic de emoție, dacă nu în gură, măcar în cap. Într-un mod foarte ciudat, nu fac parte din herghehelia asta mare, adică de 3 pătrimi din umanitate. A rămas, deci, un sfert din omenire care nu-și scoate sentimentele la înaintare, care le trece prin filtrul interior și abia apoi, dacă ei consideră, o împart fie în stânga, fie în dreapta. Dar și aici e ceva straniu. Că ăștia, care nu se emoționează din te miri ce, nu sunt toți la fel. Jumătate își trage energia din contactul cu alții, în timp ce cealaltă jumătate își trage voioșia din ei înșiși. Dacă ați pomenit așa ceva! Să-ți fii tu însuți suficient! Asta e culmea! Și tocmai dintre păcătoșii ăștia fac eu parte: nici nu-mi scot emoțiile pe tăpșanul iubirii și nici nu mă las ușor iubit. Asta-i chiar culmea culmilor, tovarăși!

N-aș mai vrea să intru în multe detalii, cert este că profilul meu psihologic se potrivește la maxim 2% din populația globului. Adică, după ce că sunt atât de ciudat, mai sunt și rar. Bine că nu  e lumea plină de alde mine, că altfel nu mai știu pe unde ar fi scos lumea asta cămașa, zău așa (cu emoția m-am lămurit)! Dar n-aș fi vrut și eu să fiu ca toți ceilalți? Am vrut! Cât m-am căznit, dar de pomană. Se pare că personalitatea asta a mea s-a format fără să mă întrebe ce și cum vreau de la viață. Mi-a trântit-o de nu mai știu de mine.

Dar știți ce e tare ciudat? Că eu sunt împăcat cu mine, ba chiar mai mult, mă bucur că sunt INTJ. Eu sunt mulțumit în interiorul meu. Acum că nu dau pe-afară de emoție, asta nu înseamnă că nu palpită nimic în mine, ci că e mai important să dau în exterior ce e mai bun din mine decât sentimente superficiale, că așa ceva am văzut cu duiumul prin jurul meu.

Faptul că vin rar la petreceri și atunci când o fac stau într-un colț, asta nu înseamnă că sunt trist sau un inadaptat ci că așa reacționez la diversele forme de socializare fără cap și fără coadă. Ca să am o stare de bine nu trebuie să iau în brațe o lume întreagă, cu numai pe cine trebuie (maxim o persoană). În plus, asta nu înseamnă că am o părere proastă despre (toți) oamenii care mă înconjoară, ci că pun mai presus faptele decât vibrațiile emoționale.

Dar, în schimb, nu am nimic cu cei care au altă personalitate, una diferită de a mea. Adică nu sunt împotriva emoțiile slobozite din piepturile altora, ba dimpotrivă. Chiar vreau ca toți oamenii să se manifeste în felul lor original, cel dat de tipul lor de personalitate, singura mea dorință fiind să fiu lăsat așa cum sunt, căci nu sunt nici stricat și nici cu un pas în groapă.

Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la nenea Jung, ăsta, este să-i iau pe cei din jurul meu așa cum sunt. Dar ce te faci cu cei, încă mulți, care nu știu cine sunt cu adevărat, dar mă judecă vârtos. Oare, pe cale de consecință, nu cumva ei greșesc? Eu așa socot, dar n-are niciun rost să le spun. O să-și dea seama de asta atunci când vor afla cine sunt sau poate nici atunci. În schimb, eu nu-mi bat capul cu ei. Sunt INTJ și basta!.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s