Despre naționalism în România

Pregătisem textul de mai jos, încă de luni 2 decembrie, pentru a-l publica luni, 9 decembrie, după turul al doilea al Prezidențialelor. Cum întregul proces al electoral a fost anulat, îl public azi, 6 decembrie, fără niciun fel de modificare. Merită!

”Ultimele 3 duminici ar putea părea bulversante dacă am judeca totul prin prisma momentului. Dacă am avea un pic de răbdare să ne îndepărtăm de prezent, am descoperi că rezultatele acestor alegeri, prezidențiale și parlamentare, sunt absolut normale. Ce ne poate surprinde ar fi doar faptul că avem 35% dintre votanți în dreptul unor partide contestatare, cu un puternic filon naționalist. Dar de ce? Iată un posibil răspuns.

De la Revoluție încoace, a existat la fiecare rând de alegeri cam aceeași pondere a votanților de coloratură naționalistă, doar că aceștia nu se regăseau doar la partidele contestatare ci și la cele importante, gen PSD sau PD. Să nu uităm că Traian Băsescu a avut un puternic mesaj naționalist, care îmbrăca diferite forme: de la caracterizarea ultimului rege, Mihai I, ca trădător de țară, pentru lovitura de stat de la 23 August 1944, până la vizitele efectuate în Basarabia, la cimitirele soldaților români căzuți în al doilea război mondial, în luptele contra rușilor, despre care nu s-a vorbit deloc în perioada comunistă.

Poporul român ar putea fi caracterizat, prin cele mai simple cuvinte, ca o comunitate pentru care viața privată e mai importantă decât cea comunitară. Aceasta are legătură cu originile sale țărănești, timp în care românii trăiau organizați în mare parte în sate răsfirate, cu case izolate. Acest lucru face ca pentru poporul român viața privată să fie mai importantă decât viața în comunitate. Această caracteristică explică de ce ideologiile de dreapta se bucură de un mai mare succes, în timp ce ideologiile de stânga, egalitare, rămân mereu marginale.

Bunăoară, comunismul în România a fost etichetat ca național-comunism, ceea ce în realitate e un non-sens, deoarece comunismul este o ideologie internaționalistă, care pune accent pe valori universale, în timp ce naționalismul românesc a fost unul profund individualist. Ca urmare, naționalismul în perioada comunistă nu a fost decât o haină fără de care regimul comunist nu ar fi putut obține adeziunea maselor, adică nu ar fi putut rămâne la putere. Naționalismul, în perioada comunistă, a fost o necesitate istorică și nu un capriciu al lui Dej și apoi al lui Ceaușescu.

În cartea sa, ”Hitler. Doar lumea era de ajuns”, istoricul britanic Brendan Simms reproduce una din cugetările lui Hitler referitoare la relația dintre popor și regim. El spune că niciun partid nu se poate menține la putere dacă nu obține susținerea maselor. Remarca a fost făcută în urma analizei referitoare la motivele care au condus la prăbușirea frontului intern în Germania, în timpul Primului Război Mondial.

Revenind la naționalismul românesc, am făcut afirmația că 35% ar reprezenta procentul maxim de români care reacționează la o propagandă contestatară îmbrăcată într-o haină naționalistă. Dar aceasta nu este decât efectul și nu cauza care a determinat ca acest procent de alegători să nu mai voteze partidele cu tradiție sau să stea acasă în ziua votului. Cauzele trebuie căutate în evoluția și comportamentul partidelor vechi în ultimele decenii.

Printre principalele cauze aș enumera:

1. Percepția larg răspândită de acum că PSD, PNL și USR (dar și UDMR) sunt partide controlate de serviciile secrete. Dacă ne uităm la Liderii acestor partide din ultimii ani, mai că am crede o asemene afirmație. În general, personalitățile acestor lideri sunt șterse, fără substanță, cu o educație sumară și cu opinii care se schimbă foarte ușor în funcție de ultimul eveniment important petrecut.

• Sentimentul general acceptat că toate partidele enumerate sunt într-o continuă cârdășie, ele fiind în opoziție unul față de altul doar în fața camerelor de luat vederi, în realitate, ele împărțindu-și frățește pe la spate toate beneficiile care decurg din actul guvernării

• Lipsa de legitimitate a liderilor lor. Dacă azi s-ar organiza un sondaj cu o singură întrebare: Credeți că liderii PSD, PNL și USR sunt cei care care conduc aceste partide sau credeți că sunt alte persoane în spatele lor care le spun ce să facă?, majoritatea covârșitoare ar alege un singur răspuns: DA, pentru a doua parte a întrebării.

• Alianța PSD-PNL este o alianță împotriva naturii. Aceasta a îndepărtat de ambele partide acei votanți fideli pentru care fiecare partid reprezenta un motiv întemeiat pentru care să-l susții, iar existența celuilalt partid, unul opozabil, care le legitima alegerea.

• Comportamentul PNL, PSD și USR din timpul pandemiei, unul disprețuitor față de oameni, mulți dintre aceștia simțindu-se ca populația de culoare din SUA hăituită de membrii Ku Klux Klan-lui.

• Eșecul total al lui Klaus Iohannis în a fi un element de referință în politica noastră. Absența lui aproape totală din societate, atunci când probleme importante îi cereau prezența, au generat în rândul oamenilor binemeritate sentimente de dispreț față de acesta.

• Preluarea și susținerea tuturor ideilor promovate de Bruxelles fără a cerceta dacă vreuna dintre acestea nu intră cumva în contradicție cu sistemul de valori al românilor. Ceea ce a întărit sentimentul că politicienii noștri nu sunt decât niște simpli executanți ai politicii Uniunii Europene în România

Ar mai putea aceste partide contestatare, naționaliste să crească dincolo de limita de 35%? Da! Cu o singură condiție, să-și modereze discursul, pentru a putea atrage și alți nemulțumiți din cele 3 partide deja enumerate. Dar aici e o capcană. Cu cât își vor modera discursul cu atât va crește riscul să piardă din electoratul profund contestatar, profund naționalist pe care îl au acum.

Mai poate fi câștigat acest electorat de către PSD, PNL sau USR? Da. Cu condiția să nu mai susțină orbește agenda Bruxelles-ului și să demonstreze în relațiile cu alte state verticalitate și hotărâre în urmărirea intereselor românilor.

Sunt capabile PSD, PNL și USR să facă ce am spus mai sus? Nu. Sau cel puțin, nu în contextul actual, în care niciunul dintre aceste partide nu poate scoate la iveală membri competenți, preocupați de ce anume își doresc românii de la partide.

Vor mai fi asemenea crize în viitorul previzibil? Da. Atâta timp cât vom merge la vot pentru a alege răul mai mic în detrimentul celui mai mare. Acest lucru legitimează răul mai mic, în timp ce frustrările din sânul societății vor crește, deoarece nimeni nu alege în mod voit să voteze cu un rău considerat mai mare, ci doar din dorința de a pedepsi pe cei care au fost până în acel moment la guvernare, deși acest gest duce și la pedepsirea votantului însuși.

P.S. La cele 3 rânduri de alegeri eu nu am votat. Motivul? Dacă în turul doi s-ar fi calificat Scaraoțchi și Stalin, eu tot nu aș fi mers la vot deoarece aș fi validat răul mai mic. În cazul de față, Scaraoțchi.”