Leul în Iarnă

Rog inimile sensibile să fie tari. Nu totul este așa cum ni se pare. Deci, să începem.

Vine o vreme când orice om simte nevoia să se retragă. Dar Radu Beligan nu e oricine. Chiar dacă ajungi să trăiești cât piatra în munte asta nu înseamnă că mai ești ager ca la 20 de ani, mai plin de sine ca la 30, mai mulțumit ca la 40 sau mai liniștit ca la 50. Când ajungi să te preseze un un secol de viață ar trebui să te retragi tiptil tiptil, să nu distrugi tot ce-ai creat.

Din păcate dependența asta de succes te face să crezi că ești ca vinul, cu cât trăiești mai mult cu atât ești mai bun. Dar uite că nu-i așa și-n teatru. La fel ca-n viață, sănătatea dictează succesului. Când ajungi să nu mai poți face un pas neînsoțit, când vocea ta e acum doar un firicel ce se aude doar din când în când, pe cine mai vrei să impresionezi cu talentul tău? Ajungi în situația să emoționezi prin starea de sănătate vecină cu imaterialitatea.

În plus profiți, bănuiesc fără să vrei, de bunul-simț al celor prezenți, care nu-ți spun nimic ci continuă să te aplaude în speranța că vei înțelege că orice leu își are iarna sa. Dar se pare că te-ai scufundat atât de mult și atât de bine în acest anotimp încât crezi că acesta nu-i ultimul, ci ultimul care nu se termină.

Ce n-aș fi dat ca să rămân în memorie cu imaginea lui când îl juca pe felkurat-ul Otto Katz din Peripețiile soldatului Svejk, pe Hlestakov din Revizorul sau pe Mihalache Georgescu din Tren de placere! Atâtea și atâtea roluri mari a lăsat în urma sa încât nici nu mai știu pe care să le pomenesc. A profitat din plin de eticheta de artist al poporului pentru ca un întreg sistem politic să-i imortalizeze aproape fiecare interpretare. Fie la teatru radiofonic, fie la teatru tv, fie în filmele de la Buftea, viața sa se confundă cu tot ce a creat teatrul românesc în perioada comunistă. A fost un răsfățat al regimului bolșevic și el nu a uitat să plătească acest alint prin interpretări memorabile.

Nu pot să uit interpretările lui de la radio, pe care le auzeam în bezna comunistă, interpretări care mă lăsau cu ochii larg deschiși, în contradicție flagrantă cu întunericul realismului socialist. El este cel care a umanizat eroii de duzină comuniști ai lui Aurel Baranga dându-le o aură de oameni anti-sistem, precum Ostap Bender al lui Ilf și Petrov.

Dar el să încăpățânează să șteargă tot trecutul său și să ne arate că nu are niciun viitor. Un așa de mare actor nu merita o ieșire din scenă atât de pâlpâitoare. Dar cine să-i mai spună asta când orice privire a sa presupune un efort colosal. El se luptă să mai joace, noi ne luptăm să-l încurajăm să mai trăiască și nu știu care dintre noi e mai câștigat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s