Alegerile prezidențiale și Referendumul pentru introducerea în Constituția Republicii Moldova a unei prevederi care să transforme aderarea la Uniunea Europeană într-un proces ireversibil m-au făcut să aștern rândurile de mai jos.
Voi vorbi doar despre Referendum. Eu nu am crezut că acesta va trece deoarece imaginea mea despre cei care locuiesc la est de Prut este că știu să joace perfect la dublu. Și prin dublu nu înțeleg să joace în echipă ci să simuleze foarte bine că sunt cu unii sau cu alții. Rezultatul final, aproape egal, scoate în evidență o profundă fractură în sânul societății, dacă putem vorbi despre o singură societate sau de mai multe. Republica Moldova seamănă cu Elveția dintr-un anumit punct de vedere: pe o suprafață geografică foarte mică există mai multe comunități, dar toate decuplate de la celelalte: o societate în Găgăuzia, una în Transnistria, alta în Chișinău și împrejurimi, alta în regiunea Bălților și așa mai departe.
Toată această diversitate socială trebuia tratată ca atare de către cei care au susținut ideea Referendumului. Aceștia trebuiau să pornească de la realitățile locale și în funcție de ele să-și formuleze mesajele. Nu poți convinge un cetățean să susțină o idee dacă acea idee, cel puțin în capul acestuia, este diametral opusă cu ideea pe care o are deja. E un proces lung, anevoios care presupune mai multe etape de avansare și de repoziționare, obișnuind întâi cetățeanul cu ideea nouă, explicând că aceasta nu se opune cei vechi, că ele pot coabita și abia apoi făcând trecerea la ultima fază, înlocuirea ideii vechi cu cea nouă. Mai ales în contextul Republicii Moldova, unde conservatorismul este la cote înalte, deoarece între nivelul de educație și deschiderea la nou este o strânsă legătură.
Am să enumăr mai jos mai multe cauze ale acestei stări, prezentându-le în funcție de importanța lor.
Cauze istorice rusești
Locuitorii din actuala Republica Moldova au fost supuși, cel puțin din 1944, când comuniștii sovietici au preluat controlul efectiv al acestui spațiu, unei propagande permanente pozitive și negative. Propagandă pozitivă: doar Uniunea Sovietică apără interesele moldovenilor, recunoscându-le existența diferită de a românilor, români care nu doresc decât să-i pună într-o poziție de inferioritate și să le exploateze munca și resursele locale. Propagandă negativă: tot ce e la vest de Prut e o amenințare la adresa moldovenilor, fie ei români, fie ei occidentali. Prin occidentali se înțelege capitaliști, care urmăresc transformarea lumii într-o colonie, din care să exploateze toate bogățiile. În acest sens, capitaliștii folosesc mai multe arme, una economică: Comunitatea Economică Europeană, precursoarea Uniunii Europene și alta militară: NATO, al cărui scop este cucerirea teritoriilor eliberate de Armata Roșie de sub cotropitorii români și germani. Și să nu uităm de o altă dimensiune a propagandei sovietice, șomajul cu care se confruntă clasa muncitoare din Occident, problemă cu care se vor confrunta și moldovenii dacă Uniunea Sovietică nu ar mai exista.
Ca urmare, propaganda actuală rusă nu a făcut decât să preia aceste idei, idei care au germinat, iată, 80 de ani pe pământul Basarabiei. Ceea ce înseamnă că nu le-a fost greu să obțină o audiență mare într-un teritoriu în care conservatorismul te face să fii mai deschis față de trecut decât față de viitor.
Cauze istorice românești
România nu a avut niciodată o strategie clară și serioasă referitoare la relația cu Republica Moldova. Naționalismul românesc din perioada comunistă nu viza decât românii din țară, fără nicio preocupare pentru cei de dincolo de graniță. Drept dovadă, în nicio sursă de informație din perioada respectivă nu există nicio referire, nici măcar tangențială, la românii din Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, Ucraina și Moldova sovietice. Ca și cum aceștia nu ar fi existat.
Ca urmare, o dovadă a continuității clasei politice românești după căderea Comunismului este tocmai menținerea acestei politici naționale. Singurele concesii care s-au făcut, au fost acordarea cetățeniei românești persoanelor care erau urmașii celor care au făcut parte din România Mare în perioada interbelică și oferirea de burse de studii pentru copiii acestora. A se vedea astfel, că această politică nu era adresată cu precădere românilor din Republica Moldova, ci tuturor celor care locuiau de-a lungul granițelor actuale ale României.
O altă dovadă că Republica Moldova nu reprezintă de 35 de ani o prioritate pentru România este că niciun post moldovenesc de televiziune nu este retransmis pe teritoriul României, cu excepția lui Jurnal TV, retransmis pentru câteva luni de UPC, actual Vodafone, acum vreo 6 ani. Ceea ce înseamnă că pentru autoritățile românești cunoașterea realităților moldovenești de către români nu reprezintă o prioritate. Ori, cum poți apropia două comunități dacă între ele nu există aproape nicio formă de diseminare a informațiilor. Mai mult decât atât, puzderia de televiziuni de știri și generaliste românești tratează subiecte despre Republica Moldova doar tangențial și numai atunci când se întâmplă lucruri excepționale: catastrofe naturale, războaie, schimbări la guvernare. Ori, din acest punct de vedere, pentru românul obișnuit, între Moldova și Uganda, ca de exemplu, nu există nicio deosebire. La fel de departe informațional sunt ele de România.
Aici ar trebui tratat modul în care se văd românii pe ei înșiși. Conform mentalului colectiv românesc, România e o peninsulă care se leagă de Europa prin granița cu Ungaria, celelalte granițe, deși terestre, cu Ucraina, Moldova, Serbia și Bulgaria seamnă cu granița la Marea Neagră. Toate aceste granițe nu duc nicăieri. Astfel, noi nu știm nimic despre acești vecini, pentru că nu ne interesează, pentru că avem o părere general proastă despre ei și, în esență, pentru că nu avem nimic de câștigat de pe urma lor.
Cauze economice
Indiferent cât de dezvoltată era Moldova Socialistă în perioada sovietică, ea asigura un standard minim de viață locuitorilor ei, standard care s-a prăbușit odată cu căderea Uniunii Sovietice. În mentalul colectiv moldovenesc încă persistă drama plătirii salariilor în natură, de la începutul anilor 90, în perioada președintelui Snegur, când criza economică a atins niveluri nemaiîntâlnite pe timp de pace. Ori, tocmai această evoluție a întărit încrederea că doar o revenire în sânul spațiului rusesc, fost țarist, fost sovietic, va rezolva problemele economice ale moldovenilor.
Putem spune că prăbușirea Uniunii Sovietice a fost o catastrofă nu doar pentru Putin ci și pentru toți ceilalți care susțineau deja ideea acestui stat multinațional în care rușii jucau un rol prevalent. Criza economică postsovietică a provocat o destructurare economică accelerată a Republicii Moldova, cu impact masiv în statutul social al fiecărui angajat din acest teritoriu, care nu mai putea miza pe prestigiul adus de meseria pe care o practica, fiecare dintre ei fiind reduși la statutul de șomer.
Aici un rol important îl are, revin, conservatorismul moldovenilor, deoarece tocmai conservatorismul îi determină pe oameni doar să supraviețuiască, adică să-și asigurare nevoile de bază, și nu să-și dorească mai mult.
Cauze identitare
Spuneam că moldovenii sunt experți în jocul la dublu, adică de a mima că sunt cu unii sau cu alții. Acest lucru își are rădăcinile în perioada țaristă, atunci când a început deznaționalizarea acestui teritoriu prin acordarea de proprietăți în alte zone ale imperiului boierilor moldoveni și aducerea în regiune a locuitorilor din alte părți ale imperiului sau din exteriorul acestuia, cum ar fi germani, elvețieni, care doreau să populeze acest spațiu. Ca urmare, în țarism se află cauzele slabei dezvoltări identitare a moldovenilor, care au fost decuplați de evoluția celor de la vest de Prut, deoarece se interzicea intrarea în Basarabia a oricărui transport de carte, transport văzut ca o propagandă românească sau a călătoriei în ambele direcțiii a locuitorilor celor două maluri ale Prutului.
Ori, tocmai perioada în care Basarabia a făcut parte din Imperiul țarist a coincis cu deșteptarea națională a românilor și cu crearea statului român independent. Astfel, cele două comunități separate de Prut, au evoluat total decuplat până la Primul Război Mondial, ceea ce a provocat un șoc cultural după 1918, atunci când românii călătoreau pentru prima dată în Basarabia și invers.
De altfel, același șoc îl experimentează azi orice român când ajunge în Republica Moldova, acesta trăind cu sentimentul că Basarabia e un fel de antecameră a Rusiei, ca o zonă de adaptare la lumea rusă. Cine vede Rusia după ce a văzut Republica Moldova, înțelege mai ușor lumea rusă decât dacă ar călători direct de la București la Moscova
Tocmai această problemă identitară explică rezultatele de la Referendum, deoarece și în perioada țaristă / sovietică, pe de o parte, și în perioadă României Mari, pe de altă parte, moldovenii au fost tratați și s-au simțit ca cetățeni de mâna a doua. Asta explică atitudinea lor permament ambiguă, faptul că se scaldă simultan în mai multe ape, că sug în același timp de mai multe vaci.
Paradoxul face ca tocmai în perioada de după căderea Uniunii Sovietice elita locală moldovenească să aibă cele mai multe beneficii de pe urma acestui fapt, deoarece au fost tratați mai bine atât de ruși, de români și de occidentali decât în perioada în care au făcut parte dintr-un stat sau altul. Ori, asta trebuie să înțelegem noi, că pentru elita moldovenească orice alegere radicală nu reprezintă o soluție ci o accentuare a problemelor. Ei își doresc permanentizarea acestei situații deoarece nu e tot una să fii premierul/președintele Republicii Moldova sau guvernator al guberniei Basarabiei ori prefect de județ basarabean.
Faptul că zeci de mii, poate sute de mii de voturi, au fost cumpărate de o entitate externă față de Republica Moldova, adică de interpușii Rusiei, explică dilema identiră moldovenească. Fără această dilemă însăși cumpărarea ar fi fost mai dificilă, dacă nu chiar imposibilă. Ori, acest lucru nu se putea întâmpla fără nonintervenția autorităților moldovenești, deoarece e greu de crezut că se pot cumpăra mii, sute de mii de voturi fără ca nimeni altcineva să nu știe. Acesta este și motivul pentru care eu cred că Republica Moldova nu poate fi condusă cu adevărat din interior până ce nu sunt dați afară toți, dar absolut toți, cei care lucrează azi în serviciile secrete, poliție, magistratură, procuratură, deoarece toți, sub o formă sau alta, voit sau de frică, fac jocul rușilor, locul lor trebuind să fie luat de moldoveni care lucrează în vest. Dar, și în privința lor eu am suspiciuni de apartenență la lumea rusă, dar nu atât de puternice ca în cazul celor care locuiesc acum în Republica Moldova.
Factorul cultural
Cultură înseamnă emoție, iar ceea ce știu rușii să facă foarte bine este să cultive această emoție prin numeroasele televiziuni care emit în Republica Moldova. Aceste televiziuni nu fac decât să continue ceea ce se făcea în perioada sovietică, să se cultive atașamentul față de tot ceea ce reprezintă lumea rusă, oricum am denumi-o noi. Indiferent dacă aceste televiziuni emit direct din Rusia sau din Republica Moldova, ele au același tipar, satisfăcând o nevoie pregnantă a locuitorilor din Republica Moldova de a aparține de o entitate măcar spiritual superioară celei locale. Ori, pentru moldoveni, apartenența la lumea rusă aduce mai multe avantaje spirituale decât apartenența la lumea occidentală, care habar nu are cum anume să-și facă simțită prezența în Moldova.
Soluția nu este închiderea acestor televiziuni, deoarece oamenii de rând și-ar căuta surse alternative de informație și de divertisment, ori internetul oferă legătura directă cu lumea rusă, ci înțelegerea mentalului colectiv moldovenesc și adaptarea mesajelor la această realitate care să nu excludă lumea rusă ci, din contra, să o integreze în mesaj. Ceva de genul: oriunde te-ai afla, la Berlin, Chișinău sau Moscova, nevoile tale culturale sunt satisfăcute, fără a fi atacate de cineva.
Și, ca să închei subiectul legat de Referendum, voi spune că beneficiile aduse de câștigarea acestuia sunt mai mici decât pagubele pe care l-ar fi putut produce eșecul lui. Să mă explic. Integrarea e un proces pe termen mai lung, nedefinit, accelerat totuși de războiul din Ucraina. Beneficiile integrării se vor simți greu, deoarece fondurile de preaderare sunt modice față de cele postaderare. Ori, tocmai din acest punct de vedere, pentru omul de rând care încă suspină după securitatea socială din perioada sovietică, beneficile aprobării acestui referendum nu se vor vedea prea curând.
Dacă Refendumul nu ar fi trecut, ceea ce eu, repet, mă așteptam să se întâmple, tocmai datorită jocului la dublu al moldovenilor, ar fi orientat și mai puternic o parte dintre cei care au votat Da pentru referendum către lumea rusă. Credem sau nu, în fiecare locuitor din Republica Moldova există în mai mică sau mai mare măsură un licăr, o speranță pentru revenirea la situația de dinainte de 1991. Cum tot așa, multe voturi au fost determinate și de frica moldovenilor ca nu cumva rușii să se prăvale peste ei, cu toate consecințele negative care decurg din acest gest.
Pentru viitor, pentru istorie, rezultatul Refendumului va rămâne ca o bornă, iar din punct de vedere propagandistic nimeni nu va mai putea contesta ca până acum orientarea posibilă de politică externă a Republicii Moldova. Va mai trebui să treacă timp pentru a-i putea înțelege reala semnificație și consecințele acestei hotărâri, de a organiza un astfel de referendum. Fiecare țară are nevoie să iasă în evidență prin ceva. Republica Moldova a făcut acum acel ceva.
Nouă nu ne rămâne decât, ca de acum încolo, să o înțelegem, pe ea, pe Republica Moldova, mai bine.
Tolsto 