Bucuria de a trăi

Tolsto

Nu pot să uit, și asta îmi provoacă un zâmbet strâmb de bucurie nedisimulată, de momentul în care ieșeam din iarnă, de mersul meu permanent sub formă de alergat de acasă la școală, de acasă la bibliotecă, de acasă la cele 3 cinematografe din oraș, de acasă oriunde m-ar fi dus pașii. Și pe vremea ai chiar mă duceau, nu glumă.

Nu pot să uit asfaltul pe care alergam primăvara atunci când nu mai rămânea nicio urmă de zăpadă. Alergam cu bucurie uitându-mă permanent la adidași și la felul în care îmi fugea pământul de sub picioare. Era o plăcere să simt aerul rece al primăverii călcând în viteză trotuarele și străzile. Pentru mine cel mai bun loc de joacă era locul pe care-l puteam cuprinde cu privirea.

Nu pot să uit plăcerea cu care îmi aruncam ghiozdanul cât acolo și nerăbdarea cu care plecam să cutreier străzile și cartierele…

Vezi articol original 299 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Numai mamă să nu fii!

Tolsto

raf750x1000075t10101001c5ca27c6-u2Vreau să tratez un subiect, unul mai delicat, despre acele femei care, devenite mame, devin esența lumii în care trăiesc. Vreau să vorbesc despre acele mame care-și prăvălesc toată dragostea de care ele sunt capabile asupra progeniturilor, fără a lua în considerare care va fi impactul gestului lor peste ani. Cum femeile în general sunt caracterizate prin foarte multă dragoste, dragoste pe care vor s-o investească în cei din jur, ca și cum lumea exterioară ar fi propria lor fundație, un fel de exoschelet al emoției umane, e și firesc ca relațiile lor să fie dominate de iubire.

Dar, în general, femeia vrea să fie iubită. Iubită de jumătatea sa, cu precădere, deoarece acea jumătate reprezintă un element de rezistență, în jurul căruia femeia se desfășoară. Dacă ea investește – și sigur face asta – iubire în această jumătate și nu primește nimic în schimb sau mai nimic, nu e…

Vezi articol original 622 de cuvinte mai mult

Un echilibru e în toate

Tolsto

balanced_seesaw-001Cât nu mi-am dorit să am și eu ceva fără să merit, așa cum văd la mulți impostori și cozi de topor, dar nu s-a întâmplat niciodată. Poate nu eram pregătit să primesc ceea ce-mi doream, după vorba: ai grijă ce-ți dorești, s-ar putea să se îndeplinească. Acum sunt pregătit, dar nu-mi mai doresc. Și e posibil să primesc. Asta deja mă îngrijorează. Ce mă fac după?

Ciudat mod mai are și viața asta să te testeze. Atunci când îți arde buza după ceva anume, te ține pe uscat până rămâi fără de buze și atunci când ai găsit modalitatea de a pune mâna pe ce-ți dorești descoperi că nu mai ai nevoie. De unde trag concluzia că viața seamănă cu băncile, dar un pic pe invers. Adică, mai întâi, nu-ți dă umbrela atunci când ploaia vieții te face ciuciulete, pentru ca mai apoi, când ți-ai făcut și tu casă…

Vezi articol original 251 de cuvinte mai mult