Jurnal olandez

Fiecare vede ceea ce îi domină lumea interioară. Fiecare înțelege doar ceea ce simte. Așa și cu mine. Olanda văzută de mine cred că e foarte diferită de Olandele văzute de alții. Depinde ce îți dorești, depinde ce simți. M-am dus în Olanda așa cum mă duc să dau o tură pe centura capitalei, ca să văd ce s-a mai întâmplat, să înțeleg ce n-am înțeles tura trecută.

E adevărat că un oraș nu e echivalent cu o țară, mai ales în epoca noastră, în care capitalele nu mai sunt orașele exponat ale unei națiuni ci vitrina străinilor care trăiesc acolo. Și totuși, dacă excluzi oamenii, rămâi cu ce au făcut antemergătorii. Prin Amsterdam am trăit cu senzația că am văzut Atlantida încă locuită, dar nu de băștinași, ci de oricine. Și cu toate acestea, una din capitalele olandeze, nici nu mai știu care, încă mai poate fi înțeleasă indiferent de cine o locuiește.

Ce e mai important pentru noi? Faptul că olandezii nu au o țară pe pământ ci pe nisip sau faptul că de aproape 100 de ani cel mai important mijloc de locomoție e bicicleta? Dacă vorbim de pământ, e important de știut că olandezii nu au pământ ci doar nisip. În realitate, aici sunt toate castelele spaniole de nisip, căci sub fiecare casă, sub fiecare stradă nu ai să găsești decât nisip. Dacă ai să scormonești, nu mult, poate 5 centimetri, ai să descoperi cel mai neaoș nisip al Mării Nordului, pentru că tot ce se găsește în țara asta, de la turlele bisericilor până la pământul din parcuri a fost adus din alte țări, căci aici nu exista nimic, decât apă și sub apă nisip.

Despre biciclete nu pot să spun numai lucruri de bine. Nu există stradă, dar ce zic, eu parc, alee, unghere pe unde să nu treacă bicicletele. Dacă ar fi un drum spre sufletul olandezilor, cu siguranță distanța ar fi parcursă doar cu bicicletele. Din acest motiv, trebuie să fii cu ochii în patru, căci nu știi din ce parte vine o bicicletă și dacă o să te calce, căci în Amsterdam bicicletele sunt precum vacile indiene: la tot pasul și de neatins. La orele la care multinaționalele trag seara jaluzelele, pe toate străzile, pe toate aleile și prin toate parcurile roiuri umflate de biciclete trec în viteză, pietonii sau mașinile trebuind să se dea deoparte din calea stăpânilor din țara de nisip.

Și din acest motiv, al nisipului omniprezent și omniscient, până și trotuarele sunt pavate cu un derivat al nisipului: cărămida. Dar nu pusă oricum, ci pe latura mică, astfel încât cărămizile care nu sunt foarte mari, să susțină greutatea omului ce se lasă peste nisipul care nu se mai termină niciodată. De aia mă și gândesc: oare ce-și doresc olandezii înainte de drumul cel mai mare? Mai mult nisip?  Asta nu am de unde ști. Eu cu ei nu am vorbit în nicio limbă. Cred că ne despărțea ceva: nisipul care nu se mai termină.  

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s