Despre Mădălina

Am să încep cu o negație. Eu nu pot să spun Mădă! Așa cum nu pot să spun Găbița lui Gabi, Răz lui Răzvan, Bogdănel lui Bogdan (apropo, mă cheamă Bogdan și nu Popescu) sau Beti lui Beatrice. Pur și simplu nu pot! Asta nu înseamnă că nu respect atunci când e de respectat, nu admir atunci când e de admirat sau nu urăsc când e de urât. Pur și simplu nu mă pot trage de șireturi cu oamenii cu care am raporturi de muncă. Cum nu sunt prieten cu ei, cum nu ne petrecem cel mai important timp al nostru, timpul liber, eu nu-mi permit intimități. În schimb, îmi permit să văd, să observ, să învăț și mai ales să nu uit ceea ce au oamenii unic în construcția lor interioară.

Acum despre Mădălina. Pentru mine personal (sic!) înseamnă imortalizarea, adică scrijelirea memoriei de lungă durată cu amintiri care marchează de fiecare dată un alt pas pe care eu l-am făcut în viață. Și acest lucru s-a întâmplat în cazul Mădălinei deoarece, de când o știu eu, și să fie vreo 6 ani și ceva, am văzut-o într-o continuă evoluție. Pentru mine, omul tânăr, omul în puteri, trebuie să fie într-o continuă transformare, căci viața tinerilor e un creuzet ce te transformă an după an, amintire după amintire. Accept menținerea în aceeași parametri doar a oamenilor ce-și trăiesc a treia tinerețe, căci în cazul lor a rămâne așa cum erai cândva înseamnă că ai puterea să fii contemporan cu lumea ce nu se mai oprește din mișcare.

Eu și Mădălina nu am fost de multe ori pe aceeași lungime de undă și nici nu a trebuit. Cel mai important lucru e că am văzut în ea niște calități care au pus în umbră defectele. Și dacă ar fi să mă limitez doar la câteva lucruri cu care ea se poate mândri este capacitatea de învățare, de autodepășire, capacitatea de a fi doar ea, într-un fel unic, ce lasă urme adânci când tu ești deschis să vezi și alte forme de manifestare ale inteligenței umane.

Știu, și asta destul de bine, deoarece noi doi suntem caractere atât de diferite, că nici nu trebuie să interacționez prea des cu Mădălina, deoarece capacitățile ei de prelucrare a realității mi se potrivesc mănușă. Nu știu de ce, dar am rămas după fiecare comuniune, uneori imperceptibilă, cu un bagaj suficient de mare de observații, ce mi-au dat răspunsuri la multe aha-uri interioare și au contribuit și ele fără ca Mădălina să conștientizeze la transformarea mea în omul care actualmente sunt.

Da, acum, în zilele acestea, eu am o foarte mare încredere în mine, unii spun că poate prea mare, dar acest lucru s-a produs nu doar datorită mie ci și celor ce mi-au ridicat mingi perfecte  la fileul vieții. Și azi un pic, mâine încă un pic, succesele adunându-se m-au transformat în omul care sunt, căci noi toți suntem suma propriilor noastre experiențe, dar și a calității oamenilor cu care ne înconjurăm, uneori poate pentru o clipă.

De aceea eu stau liniștit, deoarece peste 10 sau 20 de ani, dacă va fi să vie clipa revederii, eu voi vedea o altă Mădălina, căci ea-și va continua drumul sinuos prin viață, folosindu-și tendințele perfecționiste drept combustie pentru propriul ei destin. Și nici atunci, măcar atunci nu îi voi spune Mădă, ci tot Mădălina, căci n-am nevoie de sirop ca să-i transmit unui om că-l respect, că îl admir sau uneori că îl urăsc, dar nu în același timp, ci  pe rând, că-ci așa-i viața, un diapazon de stări. 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s