Bucuria de a trăi

Tolsto

Nu pot să uit, și asta îmi provoacă un zâmbet strâmb de bucurie nedisimulată, de momentul în care ieșeam din iarnă, de mersul meu permanent sub formă de alergat de acasă la școală, de acasă la bibliotecă, de acasă la cele 3 cinematografe din oraș, de acasă oriunde m-ar fi dus pașii. Și pe vremea ai chiar mă duceau, nu glumă.

Nu pot să uit asfaltul pe care alergam primăvara atunci când nu mai rămânea nicio urmă de zăpadă. Alergam cu bucurie uitându-mă permanent la adidași și la felul în care îmi fugea pământul de sub picioare. Era o plăcere să simt aerul rece al primăverii călcând în viteză trotuarele și străzile. Pentru mine cel mai bun loc de joacă era locul pe care-l puteam cuprinde cu privirea.

Nu pot să uit plăcerea cu care îmi aruncam ghiozdanul cât acolo și nerăbdarea cu care plecam să cutreier străzile și cartierele…

Vezi articol original 299 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s