Despre Summer Well

Nu m-aș fi dus niciodată la un asemenea expozeu al marketingului de produs, ce are aceleași atribute cu propaganda de orice fel, dacă nu aș fi primit un bilet moca. Mi-am zis, hai să vedem și noi cum arată și cum se comportă protipendada petrecerilor, adică unele frânturi din generațiile în care ne punem noi speranța unui viitor mai bun, de la acest început de secol, acest Belle Epoque al vieții fără de cusur și fără de grijă.

Din capul locului trebuie să recunosc că m-am proțăpit la poarta mare a domeniului Știrbey pe la ora 4, de după prânz, scopul fiind să-mi fac o idee cât mai puțin depășită despre ce anume au în target departamentele de marketing de pe la diversele companii ce scornesc surprinzător de multe pretexte pentru a-și umple teșchereaua aninată de un cont gras, de prin diversele paradisuri fiscale. Tot așa, trebuie să recunosc că nu mi-am propus decât să trag o raită și să mă retrag pe nevăzute înainte ca mașinăria bine unsă a hipnotizării celor ce nu pot trăi fără a fi hipnotizați să duduie.

Am remarcat imaginația debordantă a companiilor de scos bani și din piatră seacă, de a profita de această proprietate, atât de unică în arealul dâmbovițean, de exploatare nemiloasă a potențialului dat de un loc încărcat de istorie, pe altarul profitului maxim. Astfel, pe tăpșanurile ce populează domeniul mai sus amintit erau presărate tot ceea ce vezi cu bucurie în orice club sau bar mai de Doamne ajută din București sau de aiurea. Orice loc mai drept, pentru că proprietatea e un parc ce nu a mai beneficiat de îmbunătățiri în glorioșii ani ai democrației de consum, era luat în stăpânire de spații ample, pe care reprezentanții diverselor companii sponsorizatoare te îmbiau, contracost firește, să simți pelinul dulce al diferitelor licori mai ales bahice sau să molfăi diverse combinații de alimente, unele mai mult sau mai puțin comestibile ca altele.

Așa cum stă bine unui loc ce-și propune să provoace o creștere halucinantă a vânzărilor, peste tot vedeai oameni cu pahare de bere în mână, ca și cum am fi fost la o mare procesiune religioasă, în care lumânările, semn clar al unei înapoieri gregare, de-a dreptul obscene, erau înlocuite cu semnul definitoriu al capitalismului de mucava, consumul în cantități pantagruelice. Dacă cineva nu gâlgâia, nu molfăia ceva era un mare suspect, un om ce nu se bucură de binefacerile încercării intestinelor, prin ce are ultima perioadă mai frumos, pe care cu mândrie o numim epoca capitalismului de cumetrie, devenirea materială și chiar intestinală a întregului nostru popor.

Pentru un viitor studiu sociologic s-ar putea lua în calcul relația dintre textilă și piele și cine din acest conflict ancestral va învinge. După numărul fetelor mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate, ce s-ar fi vrut mai mult încălecate decât pe jos, cred că, dacă nu vine iarna polară peste noi, pielea va învinge cu prisosință. Am văzut fete atât de bine îmbrăcate, încât o simplă privire de bărbat hulpav, fără discriminare de vârstă, și am văzut acolo mulți lupi bătrâni, le-ar fi lăsat pe vecie, adică pe durata bâlciului, crunt de dezbrăcate. Și zău dacă acestea ar fi fost șocate de o asemenea calamitate!

Nu pot să nu remarc și asta tot pe pielea fecioarelor despletite, numărul mare de bocanci, semn clar de egalitate între sexe, dar și de implicare a femeii tot mai mult în rolul bărbatului. Oricum, la numărul mare de bocanci pe care l-am văzut, e clar că în cazul unul eventual război știm pe cine să ne bazăm. Vai de mama noastră!

Nu pot să închei această destrăbălare a mea neuronală prin locurile buftiene, fără o notă optimistă, subliniind încă o dată vivacitatea unei părți a tinerelor generații și dorința acestora de a gusta cât mai mult din bucuriile vieții, chiar cu supra de măsură, pentru a putea povesti ulterior, generațiilor ce vor veni, câte se puteau face pe vremea în care valorile materiale erau valori, nu glumă și când orice femeie care se respecta putea bea cu multă râvnă, cot la cot cu cel mai bețivan bărbat din stirpea noastră.

Pot spune acum, fără teama de a greși, că unii reprezentați de frunte ale noilor generații merg direct spre paradis, paradisul frumos pictat și cântat de către cei ce știu cel mai bine cum să te lase fără bani, chiar dacă nu mai ai buzunare, pentru că, nu-i așa?, în lupta de secole dintre piele și textilă, pielea începe să învingă. Neapărat! Așa că, am plecat acasă hotărât să scap de acest simbol decadent, haina, și să mă alătur și eu acestor cohorte ce vor face de mâine istoria, împopoțonându-mă pe viitor, în fața oricui va vrea, așa cum mama m-a făcut, adică fără prejudecăți, fără ipocrizie, fără interdicții. Ce pielea mea!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s