Despre pensiile speciale

caricatura-12Nu știu cine mi-a spus mie, poate tradiția istorică atunci când dormeam pe-o ureche, că poliția, armata, justiția sunt coloana vertebrală a unui stat. Că de ele depinde buna funcționare a unei țări și-n interior și și-n exterior. Eu, care de felul meu sunt cam total rupt de gunoiul numit politică, am rămas siderat când am citit undeva pe net că vreo 700 de vajnici polițai – și acesta nu e decât primul lot – tocmai din cei în care ne puneam speranța că vor asigura liniștea acestei țări, că și-au depus voios dosarul de pensionare, pentru că, nu-i așa?, trebuie să existe viață și în timpul liber. Și să te ții de acum timp liber.

Eu, ca prostul, m-am speriat, după care, atunci când mi-am revenit în simțiri, mi-am zis că bine că s-au dus pe pustii cu oala în cap. A scăpat țara de asemenea loaze! Ce s-ar fi întâmplat dacă începea vreun război și ăștia erau în post? N-ar fi fugit primii cu burdihanele să stea să li se rupă spre prima ușă de salvare externă, oricare ar fi aceea? Atunci să te fi ținut haos, atunci să fi văzut la ce se poate deda românul săracul, cum fura el din avutul privat sau comun și punea deoparte, în cămăruța lui, în debaraua lui sau oriunde ar fi apucat, spre deplina lui fericire ulterioară?

Dar ce țară e aia în care oameni în puteri, oameni ajunși la deplina maturitate profesională, fie ei polițiști, militari sau magistrați, se pensionează cu o asemenea viteză de parcă s-a șters din constituție dreptul la pensie? Ce țară e aia ce stă cu mâinile în sân și admiră această totală depravare morală tocmai din partea instituțiilor de la care te- ai fi așteptat, în cel mai rău caz, la câteva puse de românism și hotărârea de a sluji patria, pentru că de aia s-au făcut ei polițiști, militari sau magistrați.

Nici dacă am fi cheltuit milioane de euro pentru ca un institut sociologic să facă a radiografie a societății românești actuale nu am fi avut un rezultat atât de corect și de palpabil. La cel mai mic semn că privilegiile le-ar fi putut fi micșorate toți șobolanii care colcăie pe această corabie care stă se scufunde, numită România, și-au pus coada urât mirositoare pe spinare și au abandonat-o. Chipurile tuturor acestor așa-ziși apărători ai statului de drept ar trebuie expuse pe toate gardurile, cu îndemnul strămoșesc: scuipați, vă rog, aici!

Oare nu avea dreptate Vâșinski când spunea că românii nu există ca popor, că românii sunt doar o profesie? Sau, așa cum spunea, la sfârșitul lui 1918, P.P. Carp: țara asta, la cât noroc are, nu mai are nevoie de politicieni. Dacă se desființează toată pensiile, oare câți mai rămânem în țara asta? Păi, pe bune, nu poporul român e o enigmă și un miracol istoric, România e o enigmă și un miracol istoric! Cum de mai există, dacă nimeni n-o iubește, nimeni nu o apără, nimeni nu o protejează? Halal țară, halal popor! Ne merităm soarta, borfașilor!

P.S. La anul, de 1 Decembrie, când vom aniversa 100 de ani de la Marea Unire, pe sub Arcul de Triumf s-ar putea să defileze trupe maghiare, căci ale noastre vor fi toate la pensie. Trăiască pensia, visul de aur al tuturor românilor!

Anunțuri

12 gânduri despre “Despre pensiile speciale

  1. Iti pun o intrebare si te rog sa nu te grabesti cu raspunsul: care romani? Despre care romani discutam? Doar la prima strigare indentificam cinci rase separate de romani!

    1. O națiune nu se caracterizează prin etnie ci prin atașamentul la un set de valori. S-ar putea să avem o problemă cu sistemul de valori sau cu promovarea lui în rândul oamenilor.

      1. Avem, si inca una foarte mare! Saptamana trecuta, in cadrul Academiei Romane, imi spunea un distins academician: „Inainte rupeau poarta Academiei sa-i invatam carte, astazi am ramas ca o insula plutitoare si vin aici doar de complezenta si pentru fotografii!”. La fel si cu Natiunea Romana…

      2. Cu alte cuvinte, cu noi se închide cercul evoluției speciei umane, căci am redevenit maimuțe. Și nu orice maimuțe, ci cele de la fotograf.

      3. Da, putem enunta si in sensul celor spuse de tine, dar pentru a parasi aceasta lume drepti si macar o idee luminosi, atunci trebuie sa luptam cu vitejie pentru a avea acest drept! Nu ma pot hazarda si sa spun clar si raspicat ca suntem la apogeul „civilizatiei”, dar pot afirma cu tarie urmatorul lucru: pur si simplu avem/au o dorinta animalica in a-si (ne) gasi moartea spirituala, tanjesc (im) mai ceva ca Satanul lui John Milton dupa iadul concupiscentei metavulgare!

      4. Din câte știu eu, schimbări în mentalul colectiv nu se produc decât atunci când au loc momente de criză profundă (război, revoluție, vreun cutremur devastator, vreo epidemie de mari proporții etc). Masele, în general, nu cunosc decât un singur timp: prezentul continuu. Așa că, de la marea masă nu prea avem ce aștepta până atunci. Sper ca sociologia să marcheze momentul și să ni-l explice și nouă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s