Despre scris

large_image_15242N-am mai scris nimic în ultima perioada. Și asta pentru că am simțit că mă repet și pentru că n-am avut starea sufletească necesară. Bag seama că la mine starea trebuie să fie una de revoltat ca să mă iau la trântă cu literele, altfel nu fac decât să rememorez ce-am făcut și să constat că am atacat destul de multe teme. E drept, unele dintre ele nici nu trebuiau scrise, ca de exemplu cele despre politică. Totală pierdere de timp și de neuroni, fără niciun folos. Deși nu se știe când îi voi mai trage o scatoalcă primului neamț fanariot al țării… În schimb, altele îmi provoacă palpitații numai când mă gândesc la ele. Câtă putere de concizie, câtă determinare și câte luciditate de mă mir și eu cum am fost în stare de asemenea miracole literare! De unde concluzia că liniștea asta interioară nu e atât de bună pe cât pare. Sau e bună și mă alint eu. Zic!

Apoi, am stat și m-am gândit că oricum scrisul și cititul nu sunt pentru umerii tuturor, că oricum oamenii educați au fost o pojghiță subțire oricând în timp, acum ca și în orice alt moment, căci nu accesul la educație te înalță pe tine ca om ci indivizii care te-au făcut să aspiri, care te-au făcut să te îndrepți de șale atunci când aveai chef să stai tologit cu o tulpină de floare între măsele. Dovada cea mai vie că această pojghiță nu vrea să cedeze sub copitele încălțate până mai ieri în opinci, iar de azi în bocanci, e faptul că Ikea vinde în vastele sale spații anexate cantinei ce i-a adus faima minunatele biblioteci și nu policioarele așezate cuminte pe pereți, de-o parte și alta a televizorului, așa cum vedem prin casele neoburgheziei românești, ci construcțiile alea din lemn solid ce au rafturi de la podea până în tavan. Și la câte modele există spre vânzare prin cantina Ikea e clar că pojghița nu trosnește nici măcar sub greutatea chifteluțelor suedeze, mai celebre decât celebrele iepuroaice Playboy-eze din aceeași scandinavă peninsulă.

Aș mai fi scris dacă aș fi avut sentimentul că cineva dincolo de marea tumultuoasă a vieții intra în posesia mesajului meu din sticlă, căci așa mi-am văzut tribulațiile plebee, ca pe texte cu un mesaj precis, predestinat unor oameni care nu l-au citit încă. Și atunci, de ce atâta trudă să înșiri gânduri ce nu pot fi înțelese de oricine, când firescul este luat drept nefiresc și orice prostie debitată cu emfază de înțelepți provoacă tulburări în ceaunul vieții? Asta dacă subiectele de doi bani ale zilei nu distrag atenția, așa cum căluții colorați și năzdrăvani din carusel mereu ne-au captivat, deși erau toți la fel, ceea ce-i direcția fiind emoția cu care-i copleșeam, ca la vederea exponatului unic dintr-un milion de copii, pe care noi îl luam de prototip sau protopop. Nu mai știu ce tip era, dar proto cu siguranță.

În rest, aștept să mă tulbur…

Anunțuri

3 gânduri despre “Despre scris

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s