Despre intuiție

636013867324070190-1862394647_intuitionConstat cu o oarecare detașare că nu am intuiție. Cum mereu ni se inoculează ideea că intuiția e de gen feminin și e prezentă din plin la femei, eu nici nu-mi mai bat capul să scormonesc în existența mea dovezi de intuiție. Sincer vorbind, nici nu mă interesează. De altfel, chiar dacă aș avea cea mai mică preocupare spre a-mi cultiva intuiția, mediul înconjurător mă dezarmează aproape instantaneu. De nenumărate ori, când sunt în compania mai multor persoane, după diverse evenimente când cineva anume, nu pot spune deoarece am uitat, a debitat frumoase platitudini de magherniță, sunt întrebat: ce-a vrut să spună cu acel cuvânt, dar de ce-a făcut o pauză așa de mare între subiect și predicat? Ce-a vrut să spun autorul?

Cum eu nu am fost atent nici când a pronunțat acel cuvânt, subliniez, acel cuvânt și cum nici nu am observat pauza aproape impertinentă dintre subiect și predicat, mă simt dator să mă predau și să mă declar un inapt când vine vorba de intuiție. Căci numai despre intuiție aș zice eu că ar fi vorba în discuțiile de după, când diverse persoane, nu le pot numi deoarece le-am uitat numele, întorc subiectul tratat de persoana care a plecat pe față și pe dos, ca pe o plapumă veche numai bună de cusut și răscusut, în vederea unei utilizări de durată.

Și, pe onoarea mea că nu sunt atent la detalii și finețuri lingvistice care vin de la neica nimeni. Cum preopinentul nu e nici Shakespreare și nici Tolstoi, capacitatea mea intelectuală de a sorbi cu polonicul mare al curiozității toate banalitățile debitate de orișicare individ ce debordează de aerul credul al importanței, capacitatea mea de a penetra dedesubturile superficiale ale comunicării este moartă din fașă. Pur și simplu nu pot să intuiesc, nu pot să demantelez, nu pot să descifrez, nu pot să decortichez ghemotocul minuscul al nimicului, pentru a descoperi adevăruri imuabile bine ascunse acolo unde nici nu există.

Și chiar dacă aș vrea nu sunt capabil de așa ceva. Mă dau bătut în fața sorții și în fața oricărui tribunal legal constituit pe bazele sfinte ale jurisprudenței intuitive că pentru mine vorbele au înțelesul din dicționar, că fiecare șpagat printre cuvinte îl iau tocmai ceea ce este, un slab antrenament lingvistic, o dovadă că personajul vorbitor nu are ce să zică și că se opintește printre cuvinte în speranța că va da gata orice rătăcit ce se întreabă: de ce plouă?, de ce se luminează dimineața?, de ce e frig iarna? și, în general, ce se pitește în spatele fiecărui de ce? Ahh, că-i greu fără intuiție!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s