Despre neîncredere

citat-george-calinescuPentru mine e ultima barieră umană. Dincolo de ea e totul, înainte nu e nimic. E ca și cum viața omului s-ar împărți în înainte și după. Tot ce e înainte e imposibil de descris, de povestit, de simțit. E ca o boală lungă ce te paralizează, îți suge din energii, îți năucește simțurile și îți distruge potențialul. Da, potențialul, căci despre acesta este vorba în viață. E acel ceva ce îl ai ca un dar primordial și tu îți bați joc de ele așa cum ai face cu un ghemotoc de hârtie numai bun de aruncat la coș.

Neîncrederea e o boală grea de care suferă cei mai mulți oameni. Cred de aici și marea falsitate cu care cei mai mulți își schimonosesc viețile, crezând că le protejează, deși în realitate se ascund în cel mai cleios noroi: noroiul propriei vieți. În primul rând e vorba de neîncrederea în forțele proprii. Și din acest motiv pe cei mai mulți oameni de acest fel îi vezi cum se retrag în ei înșiși, cum țes tot felul de planuri fantasmagorice, parodii paranoide ale unor semne citite invers. Ce e alb, la ei e negru, lacrimile ascund zâmbete, iar cuvintele de alin ascund ură. Și tot așa, pe acest calapod, oamenii noștri fără de încredere în ei înșiși se zidesc dincolo de orice speranță.

Apoi mai e neîncrederea în ceilalți, care izvorăște bineînțeles din propria lor neîncredere. Pentru ei toți au ceva de ascuns, totul miroase urât, toți se pregătesc să le-o tragă pe la spate, ca și cum viața ar fi un joc de șah în care învingătorul așteaptă greșeala adversarului. Dacă aceștia dau peste oameni la fel ca ei,  corida neîncrederii poate să înceapă. Acum încep să înflorească, să revină la viață, căci cine îi poate provoca mai tare decât unul ca ei. Dar e o luptă cu morile de vânt, căci și unul și celălalt joacă doar la cacealma, deoarece un om care nu are încredere în el însuși nu are cum să lupte, lupta fiind un lucru care se exclude prin el însuși.

Aceștia încearcă să amâne cât se poate de mult deznodământul previzibil, ridicând în jurul lor un nor de fum, care să le poată permită o continuă repliere, ca și cum dușmani invizibili i-ar ataca din toate părțile. Când într-un final cad istoviți de lupta lor internă, care se reduce doar la dilema cum pot intra mai bine în propria lor carapace protectoare, îi poți auzi lamentându-se cum că i-a făcut mama lor fără de noroc și cum mișeii adversari au trișat în jocul vieții, punându-i mereu în situații imposibile, ei omițând cu bună știință informația că mișeii sunt una și aceeași persoană cu ei înșiși.

Off! Și câtă frăsuială, câtă energie consumată în van, cu oameni care, prin neîncrederea lor în ei înșiși și pe cale de consecință în tot ce mișcă în jurul lor, speră să-i convingă pe oricine ar cuteza să se oprească și să-i asculte de câte sunt ei în stare, doar, doar s-o găsi cineva capabil să le acorde o șansă.  Și așa se mai consumă o zi din lungul șir de zile ale acestor Sisifi, care în loc de globul pământesc duc pe umerii lor propria neîncredere în ei înșiși și pe cale de consecință în tot ce mișcă în țara asta (sau oriunde în lume): râul, ramul…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s