Nisa – Cronica unei morți anunțate

Dacă în loc de Nisa în titlu aș fi pus Londra, ai fi putut crede că am scris articolul azi dimineață și nu acum un an. Ceea ce se întâmplă de câţiva ani în fosta Europă creştină e deja plictisitor prin stereotipie.

Tolsto

camionDeja nu mai e o surpriză, deja încep să mă obișnuiesc cu ceea ce se întâmplă cu precădere în Franța. Un cetățean francez de origine arabă sau ceva pe-acolo, oricum originar dintr-una din fostele colonii ale Imperiului Francez, face ce face și se descurcă, adică omoară oameni într-un număr apreciabil. Bineînțeles că noi, ca niște oameni civilizați ce suntem, începem să ne isterizăm și să arătăm cu degetul către orice persoană cu rădăcini non-europene.

Cine are curiozitatea să sape un pic în trecutul apropiat al Europei Occidentale, perioada de după 1945, o să descopere cauzele atentatelor teroriste de sorginte afro-asiatică din Europa. Problema fundamentală nu constă în faptul că ai adus pe bătrânul continent zeci de milioane de musulmani și nu numai, ci în faptul că discrepanța fenomenală dintre vechea civilizație europeană și cea a migratorilor face aproape imposibilă comuniunea deplină între oameni cu origini atât de diferite.

Indiferent câte…

Vezi articol original 355 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s