O mică indiscreție

Trebuie să fac o confidență (n-am încotro): nu mă pot înțelege și pace cu oamenii care vor mereu să se bage în seamă, cu oamenii care-ți cerșesc atenția, deși nu au ce face cu ea, cu oamenii pentru care ce crezi tu despre ei e mai important decât ce vor purta pe ei la noapte, în timpul somnului, firește. Oamenii ăștia, care vor să ți se bage în suflet, cred că doar asta e singura cale de a se afirma în viață. E drept că primele dăți când mă întâlnesc cu ei mă prefac că nu mă prind de boala de care suferă. Mă dau pe după cireș și le intru în joc, în speranța că ăsta e tratamentul cu care-și pot obloji sufletul, astfel încât, data viitoare, atunci când ne vom intersecta din nou, nu-mi vor cerși din nou atenția, așa cum fac de altfel cu oricine, nu că aș fi eu un cal prea breaz.

Dar când văd că gluma se îngroașă, că persoanele în cauză devin din ce în ce mai mari consumatoare de oameni cu bun simț, atunci mintenaș îngroș obrazul și devin un om care nici ceapă nu a mâncat și nici gura nu-i miroase. Din momentul acela persoana în cauză nu mai există pentru mine, trec pe lângă ea ca și cum n-ar exista pentru că energia mea pozitivă nu e un izvor de nesecat, bun de irosit cu cei ce transformă albul în negru și zâmbetul în lacrimi. Și asta ar putea părea ceva de-a dreptul formidabil, mai ales că eu sunt un mare timid. Da, sunt timid și mă simt bine în pielea mea. Asta înseamnă să te accepți așa cum ești. Nu pot permite ca ceea ce am construit cu trudă, în zeci de ani, în interiorul meu, să fie distrus de oameni pentru care nefericirea generală devine un motto al propriei vieți. Nu pot permite ca ceea ce pot dărui oricui care poate aprecia asta – bucuria de a dărui – să se irosească pe indivizi pentru care nefericirea generală este propria normă.

Și fac asta deoarece, așa cum am spus, după zeci de ani, mi-am dat seama că armonia interioară e mai presus de orice, chiar și de a fi în bune relații cu o persoană anume. Sunt conștient că nu te poți înțelege cu oricine și asta nu pentru că tu ești bun și celălalt rău, ci pentru că, pur și simplu, există pe lumea asta incompatibilități. Ceea ce ție îți place s-ar putea ca altuia să-i displacă și invers. Și atunci?  De ce atâta trudă se te înțelegi când știi că lucrurile care te separă de o persoană sunt atât de multe încât efortul de a ajunge la un numitor comun e prea mare și ar putea fi consumat mult mai temeinic pe lucruri și pe oameni cu care ai ceva în clin și în mânecă. Din acest motiv, că am ajuns la această concluzie, mie personal îmi este indiferent dacă sunt înțeles de toți cei cu care intru în contact. Mă vor accepta cei cu care am mai multe în comun, mă vor respinge cei ce au un alt sistem de valori.

Totul e atât de simplu, doar noi complicăm viața! Acceptă-te pe tine însuți așa cum ești și abia apoi încearcă să intri în universul altora și asta întrucât cel cu care va trebuie să trăiești necontenit, fără drept de divorț, ești tu însuți și nu cei cu care viața te pune în contact. În rest, viața e așa de frumoasă încât e păcat să o irosim pe ce cred alții despre noi. Parol!

P.S. De fiecare dată când scriu un articol mai dur, sunt întrebat cine m-a supărat. Vreau să liniștesc persoanele preocupate de asta și să le spun că articolele mele nu sunt decât cugetări la care nu aș fi ajuns dacă viața nu mi-ar fi oferit ocazia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s