Nu fac baie că mă ud!

e3aa49b47476e75174b9bee0e4656ee0Așa spuneam când eram îndemnat în copilărie să fac baie. Pe vremea aia apa caldă era la fel de rară precum e azi educația, cu observația că pe vremea aia educația era la fel de prezentă precum e astăzi apa caldă. Apa caldă!… Ce combinație de cuvinte! Apă era în fiecare zi, dar caldă, destul de rar. Dacă stau bine și mă gândesc poate de două ori pe săptămână, dar practic foarte rar. Poate o dată pe lună și atunci leșinată și în cantități demne de picăturile chinezești. Dacă aș fi știut să mă îmbăiez cu picăturile chinezești, acum aș fi avut epiderma mai delicată ca unui bebeluș. Dar cum nu am știut, am pielea unui elefant și mirosul unui cal pe cale să sucombe.

Prin urmare, băile mele erau destul de rare. Deși locuiam la bloc, nu pot spune decât că făceam baie pe jumătăți, la lighean, precum strămoșii noștri de la țară. Așa că, în aceste condiții, afirmația mea: nu fac baie că mă ud!, în zilele în care apa ajungea și la etajul 8, era una pe deplin normală. După ce că mă obișnuiam să mă spăl pe bucățele, ideea de a sta în apă caldă până în gât mă asfixia, așa cum un costum de astronăuc îl dă gata pe un claustrofob. Și cum să nu fie așa, când ori de câte ori se infuza pe țeavă apă caldă, tot poporul muncitor sărea să o folosească, de parcă de fiecare dată era ultima oară.

Faptul că apa caldă nu ajungea până la etajul 8, mă făcea să mă gândesc serios la zicala: până la Dumnezeu te mănâncă sfinții. Cum blocul avea 10 etaje, dilema mea era cine suntem noi, cei de la etajul 8, dacă apa e păpată aproape toată de cei de la etajele inferioare. E drept că uneori mama, disperată de deprinderile sfinților din bloc, aducea cu găleata apa gata caldă de la o vecină nu prea dusă la biserică. Tot acest proces de urcare forțată a apei calde cu liftul și nu prin conductă, crea în baie un efect de halou, oricui se încumeta să intre acolo. Pereții reci, oricum nu se dădea căldură, prizau cantități uriașe de vapori de apă caldă, dovedindu-se mai nesățioși decât sfinții, pardon, vecinii care o foloseau pe toată.

Așa că afirmația mea tranșantă: nu fac baie că mă ud, mi se părea îndreptățită. Odată ieșit din apă, înghețam pe loc, baia fiind un fel de spațiu de criogenare fără freon, deci total ecologic, unde lăsam ca amintire nu doar apa folosită ci și părți importante din căldura mea interioară. Prin urmare, afirmația ar trebui tradusă sub forma: nu vreau să fac baie deoarece îmi îngheață sufletul și e posibil să rămână așa. Acum, când fac baie și mă ud, ar trebui să simt cum mi se încălzește sufletul. Dar, aș! N-ai la cine, un țăran!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s