Jurnal de vacanță

il_fullxfull-756342809_jx50A pleca în vacanță nu e mare lucru. Ba e chiar un minifâs. Ideea de vacanță a luat avânt la noi de prin anii 60 ai secolului trecut. Cu alte cuvinte, cred că tocmai am sărbătorit jumătate de secol de vacanțe pe la noi. Până atunci nici nu exista noțiunea de vacanță. Dacă cineva reușea să-și ia concediu, o făcea ca să-și pună gogonele la murat, să zugrăvească prin casă sau ca să dea o mână de ajutor pe la țară, ba prin curte, ba pe ogor, ba prin livezi. Dar ideea de relaxare, umplere a bateriilor prin statul de pomană sau prin bătutul coclaurilor naționale sau internaționale nici că era vorba.

Uite că deja a devenit un fel de sport național să mergi undeva în vacanță, undeva unde e altfel decât acasă, unde să faci fie unele, fie altele și pentru ca apoi să te întorci altfel, ori plin de amintiri palpabile, la purtător, prin genți, valize și papornițe, ori cu amintiri metafizice care să-ți țină de urât pe mai multe vieți sau, dacă ești mai modest de felul tău, măcar până treci iarna, că oricum va veni, indiferent dacă în aprilie sau în decembrie.

Prin urmare, înarmat cu toată semantica ritualică a acestui cuvânt am zis că e obligatoriu să parcurg și eu același drum, ca un creștin ce e mintenaș obligat ca măcar o dată în viață să ia drumul Ierusalimului, pentru a lua la cunoștință de forma fizică a Sfântului Mormânt, despre cea spirituală nu vreau să spun nimic, căci se înțelege că deja această parte e de-a pururea prin acele locuri.

Ca de fiecare dată când vine vorba să mă vacantez pe undeva, data plecării mă ia totalmente prin surprindere, în sensul că îmi umplu zilele de până la marele gong cu activitățile ce m-au rutinat prin această viață. Așa că mă trezesc în dimineața plecării un pic mirat că deja se întâmplă. Folosesc aplicația de taxi și în mod surprinzător și asta deoarece am ales direcția aeroportului, primesc un răspuns în câteva miimi de secundă. Dacă stau și mă gândesc am primit Ok-ul înainte ca eu să apăs tasta cu pricina. Nu am apelat la Uber deoarece, în mintea mea, asta rimează cu Deutschland über alles (adică Germania deasupra tuturor) și nu știu de ce nu mă încântă atât cât ar vrea integratorii noștri europoizi. În plus, nici nu am față de Uber. Nu sunt nici cosmopolit și nici hipsterit și prin urmare e posibil să fiu considerat un impostor al idealurilor metrosexuale.

În taxi liniște deplină. Șoferul tace liniștit, ceea ce-mi dă voie să privesc la orașul semiadormit sau semitrezit, asta în funcție de plăcerile fiecăruia. Drumul pustiu face ca tăcerea din taxi să nu dureze mult. Într-un sfert de ceas urcăm rampa de la Otopeni, unde taximetristul ne descarcă nonșalant bagajele, având mimica unuia ce regretă că nu stăm mai departe de aeroport. Pe semne, dorea să ne introducă mai bine în arta tăcutului sau să se lipească de mai mulți bani de-ai noștri. Aproape că stimabilul conducător auto m-a făcut să mă rușinez de faptul că nu locuiesc prin marginile opuse la Bucureștiului.

Oricum, asta nici nu mai conta, deoarece aeroportul fremăta de tot felul de călători, de la turiști până la cei cu diverse treburi prin alte țări. Diferența dintre ei era dată de relaxarea sau seriozitatea cu care priveau: primii pe toți pereții, inclusiv pe toate femeile, ultimii, în golul cel mare care se cască în imensa hardughie sub formă de vioară ce se bulboacă cât vezi cu ochii. La vamă sunt dat cu praf pe mâini, semn că am moacă de consumator de diverse întăritoare spirituale. De altfel, m-au și nimerit vameșii. Dacă acum mi s-ar face autopsia, în afară de mari cantități de iaurt, nu știu ce se mai poate găsi prin venele mele. Sau poate de aici mi s-a și tras controlul vigilent al băieților de la vamă: oi fi avut iaurt uscat pe la colțurile gurii.

Odată vama făptuită intrăm relaxați în zona numită într-un mod de neînțeles zona de duty free. Eu nu pricep de ce taxe sunt scutite produsele de acolo, dacă la un băruleț spilcuit, ceea ce în oraș m-ar costa în mod excesiv 30, hai 35 de lei, aici m-a  deposedat de 120 de lei. Mă bucur că încă mai sesizez diferențele dintre alb și negru, între realitate și marketing și dau o tură prin Douglas-urile din aeroport. A da o tură vorba vine, deoarece șederea mea acolo durează cât o ploaie de vară. Ies și înainte de îmbarcare dau să trec pe la baie, dar mi-a fost imposibil să transform dorința în realitate. De fiecare dată când treceam, accesul era blocat de un lanț de plastic, deoarece tocmai se spălase pe acolo. Bag seama că se spală pe jos după fiecare călător, altfel nu înțeleg de unde atâta interdicție.

Rabd cât rabd și apoi plec, deoarece se anunța în difuzoare că avionul stă să plece. Imediat s-a format o coadă apreciabilă, semn că românilor le place la coadă, mai ales la plecări, dacă nu și la sosiri. Oricum, cum avem deja câteva decenii de practică în domeniu, ne așternem liniștiți într-un șir ce vrea fie să se relaxeze prin alte țări, fie să mai pună de-o afacere ceva. Deci, vacanța începe! Din nou!

5 gânduri despre “Jurnal de vacanță

  1. Asta nu e jurnal de vacanta ci de inceput de vacanta. 😀 Despre ce spui tu aici, as avea o gramada de povestit, fiindca inclusiv operatiunea de imbarcare intr-un avion uneori e pura aventura. PS: n-ai primit niciun rucsac in cap? 😀

    1. E doar prima parte. Urmează, vorba lui Hagi, ușor, ușor continuarea.
      La îmbarcare nu prea am parte de ghionturi deoarece nu mă grăbesc, știu că nu-mi ocupă nimeni locul. 🙂

      1. Aaa, mea culpa. Evident, dar se pare că nu toți știu asta. 😁 De-aia pe culoarul strâmt al avionului mă uit după loc și după… rucsacurile din aer. 😁

      2. Cred că ține de o disperare tipic românească să nu rămâi pe dinafară, ca și cum asta ar fi ultima șansă: să apuci să-ți pui bagajul de-asupra capului, să urci/cobori primul din metrou, să prinzi loc pe scaun în orice mijloc de transport, chit că mergi o stație etc. Cred că în subconștientul nostru suntem o nație destul de competitivă, dar încă nu am ajuns să conștientizăm asta. Mai avem nevoi de niște psihanaliză :))

      3. De acord cu tine. Competitivitatea asta e bine cultivată din fragedă pruncie, de la grădiniță mai exact. Așa că…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s