Mersul pe jos

cs-ms-walking-challenges-722x406În zilele noastre mersul pe jos aproape nu mai există. Poate fi privit și ca o reminiscență a perioadei de mult apuse, a sărăciei care marca destul de amplu și imperturbabil spațiul nostru locativ național. Și din acest motiv, al ruperii cu trecutul, încercăm să evităm cât mai mult mersul pe jos, dacă se poate doar prin casă, dintr-o cameră în alta și doar atunci când necesități fiziologice de in și out o cer într-un mod categoric, iar noi, în contrapartidă, răspundem la fel de generos.

În vremea tuturor codurilor meteorologice, a asfaltului adus până în buza casei, a mașinilor omniprezente, a merge pe jos e ca o mâniere a lui Dumnezeu. Strada e doar a mașinilor, la fel și trotuarele, deplasarea făcându-se doar motorizat și în funcție de culoarea meteorologică. Se anunță cod galben de orice, stăm pe loc, ne conservăm forțele de parcă întreaga specie umană ar fi amenințată definitiv și pentru ultima dată cu extincția. Dacă se anunță cod portocaliu, asta e! Ne scriem epitaful și rugăm natura să ne fie martor că am vrut să existăm, deși tot ea, natura, maștera, a vrut să ni se pună de-a curmezișul. Dacă se anunță cod rosu, atunci finalul e ca  și făcut. Nu mai avem decât să stăm pe loc, în așteptarea urgiei.

Dar acum niște ani, poate nici 20 sau 30 sau oricâți or fi fost ei, pe vremea când codurile nici nu existau și poate meteorologia era la fel de inexactă ca acum, de se uitau bieții oameni tot la porci și tot la paiele lor, mersul pe jos era baza unor activități lucrative cât și unor conexiunii umane. Pe vremea în care nici asfaltul nu era destul, iar despre mașini ce să mai vorbim, oamenii erau într-un perpetuu maraton pentru o viață mai bună. Indiferent de posibilul cod din viitor, de dotările materiale și chiar și spirituale, omul își punea picioarele pe spinare căci viața nu știa de arșiță, de ploi torențiale sau de viscole totale. Omul știa că toate acestea fac parte din viața sa, el netrebuind decât să le minimizeze efectele și uneori chiar să le înfrunte în căutarea la propriu unei vieți mai bune.

Și pe vremea aia se mergea pe jos nu glumă. Kilometrii făcuți zilnic ar face azi invidios orice hipster în ale alergatului, deoarece deplasare putea începe în spartul dimineții și se putea termina exhaustiv atunci când noaptea își făcea de câteva ore bune de cap. Pe vremea aia nici încălțările nu erau cu așa un ștaif ca acum, dar mersul ăsta total pe jos îi făcea pe oameni să le aprecieze nu doar din perspectivă estetică ci și din cea practică. Atunci pantofii erau la mare căutare, cei buni erau purtați și răspurtați mulți ani până ce din ei nu mai rămâneau decât pingelele, iar apoi lungi povestiri personale, înșirate cui avea chef, populau amintirile vorbitorilor.

Într-o vreme în care nu aveai de unde ști ce-ți va aduce în prispă viitorul, mersul era pe jos era esența vieții, lung prilej de întâlniri, descoperiri și oxigenări ale plămânilor. Uneori astăzi, când ne uităm la picioarele noastre, ar trebui să le mulțumim predecesorilor că le-au menținut forma aerodinamică specifică oricărei specii ce-și trăiește viața folosindu-se de tot ce a dotat-o natura, inclusiv membrele inferioare. Din acest motiv, deși momentan sunt dotat cu o mașină, nu de puține ori o las pentru a cunoaște calitatea pantofilor, cât și a șoselelor pe care cu drag le calc în picioare, deși de multe ori și sub pedalele motorizate.

Și de fiecare dată simt că mersul pe jos nu-i un moft, nu-i o rămășiță a trecutului nostru bogat în lipsuri, ci legătura noastră cu tot ceea ce ne înconjoară, indiferent ce ar fi aceasta: oameni, locuri, fapte în anul 27 al devenirii noastre, oricare ar fi acestă devenire. Și-mi privesc pantofii, tociți la colțuri, bătăturile ce nu fac deosebire între pielea naturală și cea sintetică a pantofilor, căci nu în material stă măiestria unui ciubotar de soi, ci în migala cu care a însuflețit fiecare pereche pe care a azvârlit-o în lumea celor ce nu mai vor să meargă pe jos, dar cu toate acestea își schimbă foarte des încălțările, ca și cum nu s-au inventat încă pantofii demni de augustele noastre picioare de secol XXI.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s