Oamenii fără de birou

Tolsto

Ani de zile credeam că le știu pe toate. Stăteam într-un cub de sticlă (la propriu și la figurat) și tot ce mi se perinda prin fața ochilor mi se părea a fi esența vieții. Pe baza acestui orizont vast, mare cât cubul meu, evident, trăgeam concluzii de-a dreptul „pertinente”. Ajunsesem să judec o lume întreagă pe baza acestor lucruri. Dar cel mai ciudat lucru este că respingeam destul de vehement tot ce nu se potrivea acestui calapod.

Și, așa cum se întâmplă de multe ori în umilele noastre existențe, am fost pus în postura să-mi verific concepția despre lume și viață. După un cuplu de ani petrecuți departe de cubul de sticlă pot să spun, fără teama de a greși, că tot ceea ce gândeam eu înainte este acum cel puțin irelevant. Tot ceea ce postulam ca fiind adevăruri evidente, acum le pot cataloga în cel mai bun caz…

Vezi articol original 367 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s