Despre dorințe

thinkingcapwhoaNu știu cum se întâmplă în cazul altora, dar într-al meu e deja o certitudine, mi se îndeplinesc toate dorințele. Cu observația că între dorință și îndeplinire e un decalaj de vreo 5-10 ani. E ca și cum te-ai uita la un film și sunetul ar vine cu câteva minute întârziere. Trebuie să recunosc că e un pic cam sâcâitor deoarece e greu să te concentrezi la acțiune. Așa mi se întâmplă și mie, cu precizarea că nu mai ajung să mă concentrez pe deplin la propria viață curentă, pentru că am parte mai ales de viața mea din trecut. E ca o factură ce vine la plată după ani și ani. Să mă explic!

Decalajul acesta dintre dorință și îndeplinire mă pune în situații de-a dreptul penibile uneori. De fiecare dată când dorința devine realitate, eu am un sentiment de deja vu. Ca și cum aș mai fi trăit aceeași experiență, doar că într-o altă viață, a mea sau a altora. Și asta e destul de frustrant. E ca și cum ți-ai primi jucăria mult visată, de pe vremea când aveai 5 ani, tocmai când ai făcut 15. Ceva nu se mai potrivește atunci: poate așteptarea, poate energia, poate viziunea. Cert e că dorințele astea au ajuns să mă pună pe gânduri.

Ce rost mai are să transformi toate dorințele în realitate, dacă nu mai am starea de spirit din momentul în care le-am schițat în mintea mea, dacă ajung să mă bucur de ele în clipa în care ele sunt de mult trecute în index. E ca și cum aș poseda un muzeu cu lucruri, evenimente, oameni ce se vor produce în viitor. Știu tot ce se va petrece, deoarece mintea mea deja le-a pritocit. Păcat că se și întâmplă. Din acest motiv ajung să nu mai fiu surprins de nimic.

Așa că nu știu ce să mă mai fac. Să renunț total la dorințe? Să mă las purtat în voia sorții și poate, poate ceva se va întâmpla, fără ca eu să știu, fără ca eu să mă fi gândit? Dar e greu, e tare greu să fac așa ceva. N-aș vrea ca pe lângă eticheta de cinic să mi se aplice și cea de indiferent. Totul până la indiferență. Și ce n-aș da să am și eu niște dorințe neîndeplinite!…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s