Totul e în regulă, domnule?

good-waiterLa noi, grija față de client a atins noi culmi. Să mă detaliez așa cum se cuvine. Într-o zi senină intru într-un local dedicat în mare liniștirii unor porniri ancestrale, precum foamea și setea. Încă de la intrare sunt ochit de către armată de ospătari și luat în primire de cel al cărei masă cu modestie ajung să o ocup. Mai toate mesele sunt ocupate și nu aud decât linguri ce se ascund în ciorbe și supe, furculițe ce iau temperatura cărneturilor și pahare ce se umplu și se golesc într-un ritm susținut.

Într-un asemenea mediu lucrativ, unde nu doar mușchii brațelor sunt puși în mișcare ci și cei ai gurii, căci masticația serioasă devine obligatorie, mă arunc și eu asupra meniului. Cum termin lectura mi se afișează ospătarul dedicat mie. Un pic încovoiat de șale, cu un ton prietenoso-respectuos mă întreabă ce poftesc să consum din bucatele făcute pe loc chiar acolo. Nu chiar acolo, în sala în care eu mâncam, ci după zid, acolo unde o echipă de calfe în ale bucătăriei, transpirau din greu în ritmul stabilit prin viu grai de către maestrul bucătar. Cum nu sunt nici gurmand și nici un amator în arta culinară, niciun un nume de expert în ale aragazului nu-mi spune nimic.

Recunosc că ritmul în care se mișcă ospătarii ar face invidios orice motor care se respectă. Din acest motiv, timpul de așteptare e atât de scurt încât dacă vrei să dezbați ceva cu alți meseni, sunt șanse reduse de penetrare deplină a subiectului. Asta nu poate fi decât de bun augur, îmi zic. Iată un loc în care timpul e prețuit cum se cuvine. După încă o șarjă neterminată de cuvinte mă trezesc cu mâncarea aburindă în fața ochilor. Nici nu are importanță ce-am comandat, atâta timp cât nu despre mâncare e vorbă.

Din clipa în care am început să îmbuc, să ridic și să cobor brațul drept preț de câteva zeci de centimetri, distanța dintre gură și masă firește, ospătarul nu m-a scăpat din ochi. Toată intimitatea actului de alimentare pe care bucală s-a făcut țăndări. Aveam senzația că ospătarul îmi vede și laringele. Era pregătit să-mi răspundă la orice nouă comandă, ca un băiat de mingi bine pregătit de la Roland Garros sau ca un radar al poliției care sesizează  orice mișcare, chiar și cea imperceptibilă ochiului uman.

În această atmosferă de voiarism alimentar am mâncat ce am avut în față. Am trăit permanent cu senzația că ospătarul meu îmi radiografiază felul de a mânca. Mă așteptam din clipă în clipă să primesc sfaturi despre cum să mănânc mai sănătos. Și aici nu mă refer la ce mănânc, ci la modul în care o fac. Într-un moment în care mă luptam cu o mușcătură respectabilă, ospătarul s-a apropiat de mine și m-a întrebat: totul e în regulă, domnule? Cum tocmai mă pusesem pe treabă, adică să mestec de 24 de ori, 8 pe față, 16 pe dos, produsul alimentar consumat, nu pot să scot decât un sunet, care fie semăna cu un muget taurin, fie cu înfundarea definitivă a unui horn.

Drept urmare, mă înec și încep o tuse măgărească, demnă de a scoate din nesimțire până și un mort. În timpul cât m-am înecat, i-am făcut semn cu mâna stângă că da, totul e în regulă, în timp ce trunchiul mi se balansa ba înainte, ba înapoi ca o cădelniță credincioasă. Cel puțin eu nu miroseam a tămâie, în timp ce ospătarul alocat mie se întreba probabil de ce boală necunoscută sufăr. După ce mi-am revenit, fiind gata-gata să schimb culmile disperării cu cele de verdeață pline, dau să mă duc la baie. Dar renunț imediat, de teamă ca nu cumva ospătarul să vină după mine și în cel mai delicat moment al intimității să mă întrebe: totul e în regulă, domnule?

Anunțuri

3 gânduri despre “Totul e în regulă, domnule?

  1. Cat chin pe capul a doi oameni cand nu sunt pe aceeasi lungime de unda :))) Intodeauna am preferat realitatea in detrimentul bancurilor! Daca pui doi oameni diferiti intr-o incapere poti savura linistit o satira de toata minunatia. Ospatarul prea amabil + clientul flamand = fuga la toaleta de acasa. Nici nu se putea un final mai glorios. Totusi masa nu avea mai multe scaune? Sa te muti ..

    sau tine de barbatie sa nu stai cu spatele la dusman? ca sa te poata ataca cu amabilitati.

    1. Când mănânci, mănânci, nu te încurci. E o adevărată procesiune, precum cea a ceaiului, la admirabilii japonezi. Restul nu e decât un exercițiu biologic.

  2. Sa stii ca inteleg notiunea de ritual. Eu cu sotul meu de 2 ani de zile ne bem cafeaua in fiecare dimineata (cu mici exceptii), in acelasi local, aceeasi masa, aceeasi companie (noi doi/+sora mea rareori). Chiar ii explicam in una din zile cum nu imi place sa ma pun la palavre cu toti cunoscutii de la alte mese, pentru ca pentru mine acesta e un moment intim de relaxare si meditatie. In micul nostru orasel ne cunoastem intre noi si se intampla frecvent sa dai peste cunoscuti, dar majoritatea momentelor imi sunt personale si chiar insist sa ramana asa.. Nu ca nu as fi sociabila, dar cand faci ceva „nu te incurci”, nu? :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s