Întâlnirea

3-idei-de-business-uri-de-succesNu se mai văzuseră de ceva vreme. Și așa cum se întâmplă de multe ori, oamenii ajung să nu mai știe mare lucru unul despre altul. Pentru că așa e viața, îi bagă în vârtejuri diferite de ajung să nu mai știe nimic despre nimeni, inclusiv despre sine. Dar niciunul nu are de ce să se supere. Fiecare curent turbionar îi mută pe fiecare de colo până colo, încât fiecare se umple nu doar cu tot felul de experiențe ci de ceva mai mult, de amintirile ce le sunt atât de dragi.

Și s-au văzut într-un cadru public, înconjurați de atâția ochi curioși preocupați de viața altora, mai ceva ca de propria lor existență. Ținând cont de context ei s-au comportat firesc, firesc însemnând că au oferit oamenilor ce nu se mai săturau să le scaneze destinele, oameni ce trăiesc doar din interpretarea unor posibile semne – care uneori sunt, alteori nu – și-și pleoscăie limba, așa cum și-ar bate burdihanul cel de bârfe plin.

S-au salutat și au vorbit, să zicem despre vreme, deși ochii lor transmiteau altceva: Ce mă bucur să te văd! Te văd împlinit, cu atâta încredere în tine! Și ce bine te păstrezi! Bănuiesc că duci o viață frumoasă! Mă bucur să știu că ai devenit un asemenea om! Te admir și-ți port același adânc respect. Toate astea și le-au spus din ochi, ochii aceea mari și sclipitori, care cu fiecare pată de pe iris transmiteau mesaje lungi, ce semănau cu neuitatele sporovăieli ale unor tovarăși cu multe întâmplări în urmă și multe amintiri în față.

Una din persoanele preocupate de semne s-a oferit să-i prezinte, unul celuilalt, ca și cum nu se știau deloc. Atunci ei au intrat în jocul persoanei chiar în timp ce aceasta turuia așchietor o scurtă biografie a fiecăruia. În același timp ei continuau să vorbească prin ochi. Și ce-ai mai făcut? Știu că aveai multe visuri. După cum arăți e clar că multe s-au îndeplinit. Ah! Nu! Niciunul! Și tocmai de aia mă simt atât de bine. Nu mai am după ce să tânjesc. În rest, mă bucur de tot ce mă-nconjoară, inclusiv de persoana asta intrigantă, care-mi readuce în amintiri ce bine e să nu-ți mai pese de nimic.

Apoi s-au despărțit, în timp ce ochii lor parcă scriau scrisori pe care ei tot atunci doreau să le citească, fiecare pe a lui, căci nu era timp de prea multe politețuri. Și apoi scrisorile nu și le-au mai dat, deoarece nu mai era necesar. Și-au spus totul, ba chiar mai mult. Au simțit cum sunt și asta era suficient. Fiecare a plecat în drumul lui liniștit că fiecare dintre ei a învățat să aibă grijă de el. Acel el, plin de înțelegere…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s