Lori

Am ajuns la convingerea – și asta destul de fermă – că fiecare om pe care îl întâlnim în viața noastră, e o lecție pentru noi. Fiecare om cu care ne intersectăm, fiecare om pe care îl iubim sau îl urâm, pe care îl remarcăm sau nu-l băgăm în seamă, a apărut în viața noastră cu un scop anume. Care e acel scop, eu nu știu, dar sunt sigur că Cel de Sus ni l-a trimis în viața noastră ca să învățăm ceva.

Acum mai mulți ani am beneficiat de un training, un training care pe mine m-a marcat destul de mult. La finalul lui, după câteva zile, am avut o întâlnire – un OTO, cum se zice atât de delicat în limba de lemn a zilelor noastre – cu trainer-ul care mi-a ținut sus, sus de tot atenția. M-a întrebat ce-mi doresc de la viață. I-am răspuns senin ca un gânsac proaspăt eclozat că-mi doresc să cunosc oameni excepționali. Și ce fac eu pentru asta?, a punctat persoana. Atunci am avut un declic, aproape o epifanie. Mi-am dat seama că oamenii excepționali sunt peste tot în jurul meu, doar că eu nu îi observ, pentru că nu sunt atent la detalii.

Și unul dintre aceste detalii poartă numele de Lori. Pentru mine a fost de la început o experiență rară. Sincer vorbind, la câtă am ajuns să cunosc, crezusem că le văzusem pe toate, inclusiv girafa care nu există. Întâlnirea cu Lori, contactul cu ea, mi-a răsturnat multe dintre prejudecăți, mi-a dat de gândit atât de mult încât cred acum, după ce am văzut mai multe liote de oameni, că oameni excepționali poți întâlni oriunde, totul e să te oprești și să le acorzi un pic de atenție.

Pentru mine Lori e un om în adevăratul sens al cuvântului, după celebra expresie: câine, nu fi om! Și ce câine este ea! Abrutizat de lumea în care trăiesc, desentimentalizat de atâta angoasă a îmbogățirii și dorință de perpetuă reușită, am uitat să mai văd oameni cu sufletul pur, pentru care bucuria de a trăi, bucuria de a-i face pe alții să zâmbească – atunci când aceștia sunt încruntați rău de tot – și chiar să cred că așa ceva nu există, precum experiența olteanului cu girafa.

Dar am cunoscut-o pe Lori și tot Babilonul construit în mintea mea a primit o cruntă lovitură tocmai la temelie. Toată axioma vieții mele că nimeni nu e drac și nimeni sfânt a fost neantizată, lăsându-mă pe mine într-un vid  al convingerilor temeinice. Și cu toate acestea, cu toată surpriza mea gânditoare, intersectarea vieții mele cu cea a lui Lori m-a făcut să înțeleg că nimic nu e pierdut pe lumea asta, că se mai nasc și la România oameni, oameni puri, pe care nici cu un trandafir japonez să nu-i atingi. Iar acum stau și murmur: câți oameni excepționali, câți oameni excepționali! O, Doamne!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s