Unde mai plecăm vara asta de acasă?

tourism_1007945Eu cred că nu plec nicăieri și asta pentru că vreau să savurez în liniște depopularea Bucureștiului. Vor fi 2 luni de dezmăț, de libertate totală. Pur și simplu, vara, nici nu știi că sunt stopuri în oraș. Una, două ai trecut de ele. Ca și cum cineva s-a pus masiv pe asfaltat, ca să-ți facă ție cât mai multe bulevarde late și lungi, numai bune de mers pe ele ca pe un poligon auto. De aia e și frumos Bucureștiul. De n-ar fi căldurile astea tropicale, orașul acesta zău că ar fi interesant. Dar așa, simți cum te ia cu leșin de la soarele care se reflectă în toate caldarâmurile, în toate cădirile și în orice petic de beton, căci iarbă și copaci nu prea mai vezi pe aici.

Dar iar am divagat de la subiect. Nu-mi ies din mână și pace! Cred că agențiile de turism sunt fericite că există români. Cât e anul de lung, dar mai ales vara, ai noștri conaționali, dau buzna afară, ca și cum cineva, cu voce tare, a strigat: împrăștierea! Eu, zău așa, nici nu știu cum de puteau trăi toate străinătățurile astea fără noi. Păi, acum, n-ai unde arunca un ac, că și auzi că s-a înfipt într-o parte maleabilă de român, oriunde pe globul ăsta. Îți dai seama de ce sorginte e cel vătămat după sudălmile nerepetitive ce se învolbură la gura înțepatului de turist.

Avem așa o sete de plimbăreală, de zbânțuială, de mers cu traista în băț, de parcă până la căderea lui Ceaușescu am stat doar în sicrie și din acest motiv avem mâncărici în talpă. De ceva ani tot plecăm unde vedem cu ochii, oriunde, dar să fie departe de casă. În ritmul ăsta pământul nu va fi de-ajuns și vom pune un umăr vârtos la dezvoltarea turismului spațial, ceea ce va favoriza descoperirea altor lumi, lumi în care sperăm să nu găsim alți români, că naiba ne-a luat.

Dar nu pot să uit că sunt și alții mai sfârlează decât noi, alții ce nu mai pot de atâta stat în imperiul lor, de-i vezi peste tot și-i remarci imediat după trăsăturile feței și după comportament, de-ai crede că pentru ei turismul e ca un fel de activitate obligatorie lăsată cu limbă de moarte de Petru I. De ruși vorbesc, firește. Nu pot să uit imaginea unei bătrâne rusoaice ce-și regla cu semeție peruca pe cap, într-un restaurant din Spania, în timp ce privea insistent o porție mare de paella și nu știa, ce Doamne iartă-mă, i-au pus în farfurie guzganii cei capitaliști de spanioli. Pe fața ei, pe fața lor a rușilor, dar și a noastră, de fiecare dată se citește prin câte am trecut, câte trepte mai avem de urcat și mai ales ce n-am mâncat și ce n-am văzut de mult în viețile noastre.

De aia mă și întreb unde vom pleca vara asta de acasă, căci atâtea locuri ne așteaptă, de ai crede că toți suntem într-un fel de reality show ce seamănă cu jocul copilăriei: mijoarca, ascunsa, cu observația că acum nu mai vrem să nu ne vadă nimeni, ba din contra să fim remarcați și pararemarcați, ca și cum pentru noi, românii, turismul seamănă cu un clasor și fiecare țară călcată cu picioarele e un timbru ce ne ajută să ne facem și noi, odată, mare puzzle-ul ăsta ce tare mai seamănă cu un șotron. Mă duc să cumpăr creta! Aia e!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s