Noi, oamenii

448354_151712Am ajuns să cred că cea mai mare pedeapsă pentru oameni a fost că noi să ne naștem iar și iar. În cutia Pandorei nu speranța era ultima, ci Sisif cu bolovanul lui, cocoțat într-o roată de șoarece. Căci ce e fiecare generație de oameni decât un Sisif ce face mereu același lucru,  aceleași boroboațe, aceleași fierbințeli trupești, pentru ca toate să sfârșească la fel. Și nu știu la ce ajută toată zbaterea asta. Am vaga senzație că tot acest sisifism nu funcționează decât ca un fel de alambic care produce câteva picături de înțelepciune care se transmite doar la câțiva oameni. Ceilalți, milioanele, miliardele, se învârt în cerc ca un șoarece în roata lui. Geaba mii de ani de evoluție, geaba mii de ani amintiri lăsate posterității, căci omul e mereu același.

Tocmai am citit o carte despere America anului 1927 și nu pot decât să mă minunez cât de simplu e omul în ciuda întregii sale mergeri înainte, mergere care, pentru cei mai mulți, nu e decât o zbatere pe loc, ca un fel zi trăită mereu la fel, dar cu aceeași candoare și inocență ca și cum ar fi în premieră iar și iar, fără ca niciunul dintre noi să ne dăm seama. Poate tocmai în asta constă toată minunăția omului, că nu vrea să evolueze, să ia aminte la ce i-au lăsat înaintașii, deoarece fiecare generație vrea să simtă, să trăiască, să sufere ca și cum ar fi singura pentru prima dată. După exact 90 de ani putem să vedem ce s-a ales de acel an, 1927 și spre surprinderea generală, a celor care împing bolovanul lui Sisif în roata lor de șoarece, extaziindu-se la fiecare deplasare a bolovanului, ca și cum ar fi martorii schimbării lumii, că omul, în toată splendoarea lui, nu vrea sub niciun chip să evolueze, ci vrea să fie una cu natura în care se execută, un pic Sisif, un pic roată, un pic bolovan și întotdeauna șoarece.

Dar ce se poate alege din acea minoritate care preia tot ce e mai bun din toată evoluția omenirii? Oare ce poate fi mai trist decât să-ți înțelegi rostul când toți ceilalți se extaziază în fața nașterii, vieții și a morții, ca și cum toate acestea s-ar petrece doar o dată și nu la infinit, odată cu fiecare om ce-și împinge bolovanul în roata sa. Și în final, ce poate fi mai liniștitor decât să știi că nu există viață dincolo de Sisif, că totul nu e decât o secvență dintr-un disc de patefon ce se repetă, iar și iar, ca și cum ar fi un perpetuum mobile, sub forma unei roți și a unui șoarece…

Anunțuri

Un gând despre “Noi, oamenii

  1. Citesc cu mare placere acest blog de ceva vreme. Am un blog personal de catva timp (in februarie a implinit un an) si nu pot sa nu ma amuz, si sa ma minunez, despre cum atingem uneori subiecte asemanatoare, desi discutate in mod diferit (prieteni, retragere, mitul lui Sisif). Mi-ar face o deosebita placere, pentru cei interesati, sa arunce un ochi si pe acesta. Intr-unul din ele, din septembrie 2016, despre cum am reinterpretat eu mitul lui Sisif: https://artificiiblog.wordpress.com/2016/09/. Multumesc pentru atentie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s