Cuba mea

Dacă am ceva doar al meu, acel ceva e Cuba. În rest n-am mic. Nici nu m-am preocupat să am. Trebuia să mă disting într-un fel. Partea materială ca partea materială, dar ce te faci când te-apucă groaza, așa cum te apucă atunci când crezi în ceva și apoi îți dai seama că acel ceva nu-ți mai asigură liniștea? Că și noi, oamenii, vrem numai certitudini. 

Să revin la Cuba. Văd că de câțiva ani s-a deschis spre lume. De câțiva ani tot felul de turiști o calcă asa cum calc eu Piața Domenii. Singura diferență e că eu nu mă trag în poze în piața amintită. Aud tot felul de comentarii despre Cuba și deja mă irită. Mă irită pentru că de când s-a inventat turismul de masă noi vedem fiecare loc de pe pământul ăsta mereu în comparație cu un loc primordial și nu ținem cont de specificul acelui loc, de istoria lui și de contextul care-l fac unic și greu de explicat.

Și cum, Doamne iartă-mă, să compari Cuba cu orice alt loc de pe Terra? Cum să te duci acolo și apoi să emiți opinii pertinente când tu nu ai citit nicio carte despre Fidel, despre revolutia cubaneză, despre marxism, despre Lenin, despre regimurile comuniste europene, nimic despre mișcările de eliberare din America Latină de acum 200 de ani, sa nu fi citit nimic din Marquez sau Amado, să nu știi nimic despre sclavia negrilor americani. Nu zic nimic despre Garcia Lorca. Acesta a scris atât de mult încât cred că nici n-a pridit să-și citească opera. Iar pe aeroport, la aterizare, o comisie să pună întrebări turiștilor și cine nu știe, să fie ars cu cantul riglei acolo unde-l doare mai tare, adică la buzunar și aburcat mintenaș înapoi în avion.

În Cuba nu se merge ca la cantină să înfuleci, în Cuba te duci după ce afli ce e cu tine pe lumea asta, după ce înțelegi cât de cât de ce comunismul încă nu moare acolo, te duci sa afli de la sursă cum o insulă atât de mică a scos din pepeni o Americă trufașă. Cuba nu e stațiune de agrement, Cuba e istoria însăși. Acolo doarme Herodot printre stânci. Cine se duce acolo pentru distracție pierde esențialul: viața, oamenii, regimul, realizările, perioada specială și mai cu seamă Fidel, care e esența caraibienilor.

Cuba e un jurnal, e o tabără de vară, de marurizare a oricui, e ca un foc care nu se mai stinge, ca un steag bătut de vânt, e bătrânul lup de mare ce se întoarce încet acasă. Cuba e o poveste, poveste fără sfărșit, a mea și a oricui care o respectă, o admiră și o iubește. Cuba mea…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s