O lopată putere

iarna-costel-patrascanCe-mi mai plac Bucureștii, ce-mi mai plac!… Seamănă din ce în ce mai mult cu o metropolă din Golful Persic. Vara e imposibil de cald, iar iarna atunci când ninge ai un sentiment dureros de Rusie venindă. Și asta chiar mă doare… La ultima parte mă refer. În rest, e acceptabil. Păcat că toamnele și primăverile sunt prea scurte. Viața la București seamănă cu un sendviș făcut din multă pâine (iarna și vara) și o spoială de cașcaval și frunză de salată (primăvara și toamna). Pentru mine nu mai e nicio diferență între ierni și veri, căci ceea ce dau vara pe aerul condiționat se duce iarna pe căldură. Și cel mai tare e că o fac fără zăbavă, căci toamnele și primăverile seamănă cu niște fete frumoase, cuminți și foarte timide.

Acum e iarnă și dacă e iarnă, din când în când, din cer cade potopul alb, ăla de-mi aduce aminte de plăcerile rușilor, moartea albă, adică de Siberia. Și când ninge, ninge, nu se încurcă. Ninge parcă pentru a recupera ce n-a căzut în anii precedenți, dar și pentru cei care vor veni. Dar după cum tot toarnă de vreo câțiva ani, cred că ninge mai mult în avans. Și dacă ninge trebuie să ies în stradă la dat zăpada. Și mie îmi place asta. O văd ca pe un sport, ca pe o formă de dezmorțire, ca pe o formă de a mă apropia de fierul ierbii care e sub nămeți și sub asfalt.

De fiecare dată când ies, și să tot fie câțiva ani buni, preț de câteva cvartale de bloc nu mai văd pe nimeni. Poate vreun pensionar rătăcit, dar nimic altceva. Presupun că cei care l-au votat pe Cioloș sunt blocați în casă și nu mai prididesc să dea like numeroaselor succese pe care europeanul nostru de serviciu și le popularizează pe Facebook. Ce noroc! Așa nu le știe mai nimeni, doar cei care trăiesc în cubul de sticlă al lumii internaute, departe de lumea reală, departe de zăpadă. La votanții PSD-ului nu mă aștept să iasă, ei oricum sunt niște asistați, inclusiv când ninge.

Pe când dădeam mai de zor la zăpada de pe aleea din fața blocului aud un glas și până să ridic capul, văd din urmă niște cârlionți bruni ai unui vecin care mi-a aruncat un: îmi pare rău că nu pot să dau și eu zăpada, dar sunt grăbit! Noroc cu mine! Eu nu mă grăbesc! Viața mi-a luat-o cu mult înainte, nu mai are rost să mă grăbesc…

Tocmai când răscoleam trotuarul aud o voce de femeie la vreo 50 de ani și 100 de kilograme care strigă spre mine: nimeni nu a dat zăpada de pe trotuar! Pe semne sunt invizibil. Nu-i răspund ca să nu creadă că-i vorbește Dumnezeu și s-o sperii și continui să înaintez spre stradă. Dincolo de ea trebuie să-mi despoi mașina de beteala albă, de zahărul ăsta pudră care o transformă, poate, într-un măr caramelizat. Și cum îmi place să fac lucrurile ca pentru Dumnezeu, curăț totul în jurul mașinii până la asfaltul negru. De când s-a apucat să cearnă alb și mult vreo 3 locuri de astea ca pentru Dumnezeu am făcut. Sper ca cei doi norocoși care au avut parte de ele să fi spus măcar bogdaproste!…

De 3 zile tot fac excursia asta și de fiecare dată îmi rotesc capul în căutarea vreunui tovarăș de lopată, dar, cu excepția celor care cred că mă încurajează dacă-mi spun: mai poți, bărbate?, nu văd pe nimeni. Pe semne or fi plecat cu toții din țară, căci viață fără Cioloș nu se poate. Ținând cont de faptul că PNL-ul și USR-ul au strâns 15% din voturi, e clar că n-am pierdut cine știe ce, doar creme de la creme, internaționaliștii noștri care nu se încurcă ei cu zăpezile noastre proletare. Dar nu mai contează acum. Cert e că mâine plec cu metroul. Așa că n-o să mai aibă cine să-mi spună bogdaproste în lipsă, dar măcar eu voi fi cu poporul, pentru popor. Poporul PSD-ist, firește.

La Cioloș care-a răsărit E-o cale atât de lungă, Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins în drum, În depărtări albastre, Iar Dragnea lui abia acum luci vederii noastre. (Mihai Eminescu – „La Cioloș” sau „La Dragnea”. Nici poetul nepereche nu era sigur).

Anunțuri

2 gânduri despre “O lopată putere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s