Pianistul

13592389-illustration-of-a-piano-jazz-band-in-a-restaurant-stock-vector-musicDe ceva vreme, din ce în ce mai multe restaurante de pe la noi te întâmpină și cu un pian. Despre mâncare și prețuri nu zic nimic, dar cum de avem și un pian? Eu, în mintea mea năroadă, pun semnul egal între un pian și artă. Și uite că în timp ce tu mănânci și vorbești după cum te duce capul, mai tare sau mai încet, mai înțelept sau mai odihnit, iată că pe nevăzute locul din fața pianului e ocupat de un pianist care începe să-și facă treaba. El cântă diverse lucrări, de unele ai auzit, de altele nu, dar simți cum îți rămâne mâncarea în gât. Te uiți la cei din jurul tău, de la masa ta sau de la oricare alta și remarci că aproape nimeni nu se sinchisește de pianistul nostru anonim.

Nu contează câți ani și-a tocit omul respectiv buricele degetelor exersând și tot exersând diverse lucrări, ideea e că el a ajuns să cânte într-un restaurant care crede că și-a câștigat o reputație solidă punându-și un pian la butonieră. Dintr-o dată locul cu pricina devine de-a dreptul academic, muzica clasică ridicând-ul în rândul marilor stabilimente de degustat rarități culinare, pasul către vreo stea Michelin nefiind decât colea, după colț.

În schimb, prezența pianistului ție ți-a schimbat total starea de spirit. Nu mai poți îmbuca, nu mai poți gâlgâi paharele de bere sau de vin, nu mai poți face diverse comentarii nevinovate căci simți că toate astea nu cadrează cu starea pe care ți-o transmite pianistul nostru căzut din paradis drept la poarta iadului. Un om atât de educat ajunge să cânte pentru armonia digeratului a unei cohorte de noi îmbogățiți care cred că prin fiecare mușcătură din alimente le crește nivelul prestigiului lor cultural. Oameni care de abia știu să se semneze, dar care le-au făcut pe toate dintre cele nefăcute, se simt dintr-o dată în grațiile divinității, deoarece, iată, un menestrel le cântă în timp ce ei „se simte” bine.

Conștient de ridicolul situației tu nu mai poți face nimic, nici să clefăi, nici să hăpăi din pahar și nici măcar să dudui verbal cine știe ce inepții deoarece colea cineva se irosește pentru o ceată de netoți. Simți că tot ce se întâmplă în acea sală seamănă cu roșiile, verzele, conopidele și alte ierburi pe care melomanii adevărați le aruncau înainte de vreme în cântăreții impostori, cu observația că, acum, toate acestea nu ajung în capul pianistului, ci a celor ce plescăie, râgâie și respiră furibund după fiecare înghițitură din orice. Ia și cu zacuscă, dragă!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s