Călătorii, călătorii

Da, călălittlegirltraintrengarapsihoterapeuttoriile!… Și nu oricare, ci alea care te țin treaz cât e ziulica de lungă, alea care-ți trezesc simțurile și ți le pun la muncă încât seara intri pe pilot automat, căci tot ceea ce-ai făcut în acea zi merită un ospăț somnoros, ca o formă ciudată de înmagazinare a tuturor lucrurilor, oamenilor, ființelor întâlnite. Și apoi, dimineața, trezit după un somn fără oprire, nu-ți mai aduci aminte de nimic ce de obicei te face să te încrunți, ci te simți golit de toate gândurile tale, căci ai ieșit fără să vrei din subconștientul tău, acolo unde fiecare om își petrece cea mai mare parte a timpului fără să vrea.

Apoi, te pui iar la drum bezmeticind prin toate părțile și primul colț de drum, intersecție de mare bulevard sau uliță nepietruită e loc de noi a-ha-uri, deoarece, la câte noutăți îți trec prin fața ochilor, nu mai e loc de niciun deja vu. Și continui să înaintezi prin locuri neumblate până atunci de tine și fiecare pas, fiecare secundă petrecută departe de locul tău, inclusiv de viața ta, te schimbă, te transformă, te redeșteaptă și-ți reașază gândurile ca și cum până atunci ar fi stat ostracizate în capul altuia.

Și apoi o nouă seară și apoi un nou somn de plumb, apoi o nouă dimineață ușoară ca un puf sunt ca și cum ți-ai fi schimbat identitatea și cel vechi a rămas undeva în urmă, la vreun colț de stradă sau intersecție cu vreun mare bulevard sau uliță nepietruită. Nici nu mai știi unde te-ai lepădat, dar nici nu-ți pasă, era ca palton greu de la atâtea neîmpliniri mărețe, încât cel de acum nu se mai recunoaște în cel de dinainte. Și continui să înaintezi, cu ochii larg deschiși, încerci să memorezi cât mai multe din ceea ce vezi în premieră și nu mai ai timp de nimic din trecut.

Întors apoi acasă te simți ca un sac de dormit într-o tabără montană. Apoi începi să sortezi experiențele, emoțiile, posibilele deja vu-uri și nemaipomenitele clipe când n-ai înțeles nimic și încerci să-ți dai seama ce poți păstra și ce poți uita căci noile experiențe au pus în fața ta o nouă față de masă, perfect întinsă, scrobită, albă, mirosind a liniște pe care tu așezi cu grijă sau într-un mod nechibzuit toate speranțele tale, neștiind nici acum care ți se potrivesc și care nu.

Dar nu are a face, căci fiecare călătorie îți resetează ceasul interior și-l mai îndepărtează încă o dată de cea de-a douăsprezecea oră, atunci când nici tu nu mai aveai răbdare cu tine. Și uite așa, răbdarea ta o ia de la capăt, dar tu nu știi de la care, cert e că ai din nou răbdare. Pentru cine, pentru ce, pentru cât timp? Nici nu are importanță atâta timp cât începi o nouă călătorie și nici nu știi ce ai să întâlnești la primul colț de stradă, intersecție de mare bulevard sau uliță nepietruită…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s