Despre Brad Pitt

maxresdefaultPoți să-ți schimbi părerea despre un actor, mai ales dacă i-ai văzut aproape toate filmele? Zic aproape toate, deoarece le-am evitat pe acelea cu buget prea mare și cu subiecte prea frivole, gen: Troia sau Ziua Z: Apocalipsa. Trebuie să recunosc că a jucat în câteva filme care au marcat cinematografia:  Legendele toamnei sau Cândva pe aici trecea un râu, dar asta nu înseamnă că el a impresionat. Felul lui de a fi: liniștit, introvertit cât încape, timid în relațiile cu oamenii, incapabil să-și dezvăluie emoțiile, fie pozitive, fie negative, nu i-au dat prea multe șanse să fie credibil și memorabil în filmele în care le-am văzut. De fiecare dată mi-a dat senzația că oricine altcineva ar fi putut juca în locul lui, că inclusiv el își dă seama că are de toate mai puțin talent. Iar asta la un actor e necesar, e musai.

Așa că m-am dus să-i văd ultimul film, Aliatul. Un film plasat, undeva, în timpul celui de-al doilea război mondial, în Maroc, Anglia și Maroc. Am fost surprins, încă înainte de începerea filmului, câtă lume – și după cum se comporta – destul de bună a venit la acest film. Sala de vreo 400 de locuri era ocupată două treimi, ceea ce pentru ora 4 a după amiezii e chiar o performanță. Asta mi-a dat de gândit cât de important e azi și orișicând ce avem pe etichetă și nu ce sălășluiește în conservă.

Cu câteva minute de începerea filmului au intrat în sală un el și o ea, amândoi îmbrăcați în alb, ca niște îngeri decăzuți în întunericul sălii. El, de 61 de ani – de unde știu? de pe internet -, ea, oricât, dar cu siguranță mai puțin decât am eu. Și dacă ținem cont că am bătut muchea celor 40, atunci e ceva să fie lângă tine un arhanghel așa de tânăr, dar nu aș băga mâna în foc că și neprihănit. Și s-au așezat lângă noi, chiar lângă noi. Era Adrian Sârbu, creatorul universului Pro și o femeie. Orice femeie, dar nu oricare. Habar nu am ce în ce relații de rudenie sau nu este cu ea. Am avut senzația că s-a așezat lângă mine Morgan Freeman alb, dar în niciun caz cu fața lui Dumnezeu.

Uit de el, inclusiv de ea, pentru că nu vreau să mă alimentez negativ aducându-mi aminte de rolul nefast al lumii Pro asupra stării jalnice a mentalității actuale a românilor și mă concentrez la film. Remarc jocul lui Brad Pitt care e același, așa cum l-am văzut pentru prima dată în Thelma & Louise – și să fie vreun sfert de veac de atunci. Cu observația că rolul de acum i se potrivește mai bine. Felul lui liniștit de a fi, lipsit de emoții evidente, vorbind puțin și mai mult mormăit se potrivește mai bine omului de 53 de ani, de acum, decât celui de 28, de atunci. În sfârșit, un rol care i se nimerește destul de bine. Presupun, de altfel, că i se croiesc personaje pe felul lui de-a fi și nu unele care să-l forțeze prea tare. Nu cred că ar putea fi altceva decât Pitt, Lemn  Pitt.

Despre povestea filmului – destul de legată de altfel – sau despre interpretarea colegei sale de platou – Marilion Cotilard, despre care se zice a produs ruptura, reală sau imaginară, de Angelina Jolie – nu vreau să spun nimic. Cert e că filmul merită văzut. Rolul franțuzoaicei convinge foarte mult, încă o dovadă vie că cei care au făcut o școală de actorie și-au lăsat talentul pe mâna unor profesori care l-au transformat în certitudine.

La final, atunci când așteptam să plece o parte din spectatori, ca să nu ne înghesuim pe coridor, mi-am dat seama că nu putem face asta, deoarece îngerii albi – el și ea – stăteau bine mersi pe scaune blocându-ne ieșirea. Cum nu doream să nu mai plec, deoarece bănuiesc că Adrian Sârbu ar fi plecat ultimul, ne-am amestecat în masa de privitori, fiecare cu gândurile lui, gândindu-mă că singurul motiv pentru care care marele guru al manipulării prin televiziune pleacă ultimul e că nu vrea să să se amestece într-o mulțime pastelată. Iar eu de pastel alb n-am auzit. Și bănuiesc că el la fel. Deși în televiziune e posibil orice. Nu e așa, Pro?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s