Mă macină un gând…

Tolsto

S-a întâmplat ceva, cândva. Nu-mi mai aduc aminte, dar s-a produs o schimbare. Nu mai știu când, nu mai știu de ce, dar sigur e că s-a produs și acum o simt mai crâncen ca oricând. Mă macină gândul să las ceva în urma mea. Și aici nu mă refer la acel gest profund egoist de a sădi un copac, de a construi o casă și de a face un copil, ci a lăsa cu adevărat ceva în urma mea. Până la urmă toți suntem strângăreți și mânați de puseul nesfârșit al înavuțirii fără preget, până la cer și, dacă se poate, până la Dumnezeu și chiar dincolo de El.

Dacă am ajuns ceea ce suntem astăzi, asta nu se datorează doar părinților noștri care ne-au înconjurat cu dragostea și grija lor, ci și mediului în care am trăit, am crescut. N-am fi ajuns oamenii care suntem acum fără să…

Vezi articol original 224 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s