Doamna Geta

Când am cunoscut-o avea biroul pe hol. Nu puteai trece de ea fără să te vadă. Vorbea cu toată lumea, pronunțând tare, clar și răspicat fiecare cuvânt, ca și cum vreun străin participa chiar atunci la vreun curs de audiție a limbii române contemporane. Prin acea perioadă, la fel ca și-n asta, aș fi dat toți banii pe care-i aveam să trec neobservat. Dar ți-ai găsit! Mi-a zis: Popescule, de ce vii în blugi? Iar eu îi răspundeam candid: am două perechi de pantaloni, doamna Geta! Ăștia de pe mine și alții scurți. Iar ea replica solemn: ești nebun, Popescule! Da! Nu prea aveam cine știe ce. Aproape chiar nimic și n-am uitat asta, căci buzunarele goale de atunci mă țin și-acum cu picioarele pe pământ.

De altfel, în tot comportamentul ei, se vedea destul de bine că avea școala veche, cea autentică, aia care făcea din copii oameni adevărați, oameni capabili de multe și oriunde. Are un mod aparte de a identifica în tine tot ce merge și ce nu, dar și dramul ăla de bun simț de a nu zgândări rănile neliniștite încă și nici să facă mare vâlvă din bucuriile tale interioare. N-aș putea spune cât de importantă era atunci și este și acum, dar dacă cineva ar căuta un acar Păun, s-ar putea să găsească chiar macazul în persoana ei.

Nu pot să uit călătoriile cu Oltcitul ei șugubăț, când îmi cererea ei să-i spun dacă e vreun pieton pe marginea drumului, pentru că ea nu are ochelari. Și la întrebarea mea legată de ultima vizită la oftalmolog, ea-mi răspundea egal și liniștit: de vreo 10 ani. Dar asta nu ne abătea din drum pentru că mie îmi plăcea s-o fac pe copilotul, atent la drum, la pietoni, dar și la șofer, chiar dacă mai stăteam pe câte-o piesă, căci Oltcitul nu prea suporta implanturile. Și zău dac-am avut vreodată ceva de regretat!

De fiecare dată când o văd o asemuiesc cu excelența. Îmi stârnește admirația și un zâmbet în colțul gurii, căci, astăzi, rar îmi e dat să văd oameni calzi, verticali și generoși, așa cum este ea. Doamna Geta este dovada vie a lucrului bine făcut și nu doar spus, este certitudinea personificată și dovada că se nasc și la noi Oameni. Mă uit la ea și-mi zic că așa aș vrea să fiu când am să mă fac mare. Căci mare te faci singur și nu cu ajutorul altora.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s