Numai mamă să nu fii!

raf750x1000075t10101001c5ca27c6-u2Vreau să tratez un subiect, unul mai delicat, despre acele femei care, devenite mame, devin esența lumii în care trăiesc. Vreau să vorbesc despre acele mame care-și prăvălesc toată dragostea de care ele sunt capabile asupra progeniturilor, fără a lua în considerare care va fi impactul gestului lor peste ani. Cum femeile în general sunt caracterizate prin foarte multă dragoste, dragoste pe care vor s-o investească în cei din jur, ca și cum lumea exterioară ar fi propria lor fundație, un fel de exoschelet al emoției umane, e și firesc ca relațiile lor să fie dominate de iubire.

Dar, în general, femeia vrea să fie iubită. Iubită de jumătatea sa, cu precădere, deoarece acea jumătate reprezintă un element de rezistență, în jurul căruia femeia se desfășoară. Dacă ea învestește – și sigur face asta – iubire în această jumătate și nu primește nimic în schimb sau mai nimic, nu e de mirare că atunci când din cei doi apar acele produse biologice numite oameni – copiii lor – nu e de mirare că acele femei își vor concentra nu numai toată dragostea, ci toate capacitățile lor, toată ființa lor în slujirea propriilor copii.

Copiii devin un fel de iubire surogat, devin un stâlp de care femeia se leagă, în care învestește toată energia, neconștientizând că astfel ea pune în pericol existența de adult a copiilor ei. Ea se sacrifică, nu-și mai trăiește viața, devine mai mult decât un sprijin al copiilor, ea devine chiar o parte din proprii copii, dorind să-i ajute oricând, indiferent dacă aceștia au nevoie de ea sau nu. Căci în asta o transformă dragostea neîmplinită cu un bărbat, într-o extensie, în al cincilea membru, al treilea ochi și, dacă se poate, al doilea creier al copiilor săi.

Într-un mod inconștient ea se aruncă într-o asemenea iubire totală pentru copii, care devine un înlocuitor al iubirii pentru bărbatul ei. Și asta nu poate fi decât cel mai rău lucru posibil, deoarece copiii nu pot juca în viața mamei lor, rolul bărbatului, dar femeia nu conștientizează asta, ea vrea să fie utilă și continuă să se sacrifice, crezând că sacrificiul e un lucru bun, dar nu e. E doar o dragoste pervertită deoarece handicapează proprii copii care atunci când ajung la maturitate sunt incapabili să se descurce singuri, deoarece ei s-au obișnuit să aibă 5 membre, 3 ochi și chiar două creiere.

E ușor să identifici peste ani acei adulți care au avut parte de mame de sacrificiu: depind mereu de o femeie, sunt complexați până la Dumnezeu, au nevoie de confirmări pentru orice lucru săvârșit și au în continuare o relație neterminată cu mama lor. Iar mama lor e acea femeie care se laudă mereu cu odraslele lor adulte, se mândresc spunând în stânga și în dreapta ce familie unită fac ei (copiii cu mama), cum s-au sacrificat ele pentru copii și cât de mult sunt iubite de copiii lor de 40 sau 50 de ani. Dacă le întrebi ce au făcut cu viața lor, vor clipi surprinse și-ți vor spune: păi, mi-am crescut copiii!, ca și cum a-ți crește proprii copii ar fi o faptă ieșită din comun, pe care nu o fac toate mamele de azi și de orișicând, de aici și de aiurea.

Știu! Le e greu femeilor neiubite de proprii lor bărbați să fie un pic obiective când vine vorba de copiii lor, să facă un pas în spate și să se proiecteze măcar o clipă în viitor. Știu! E de-a dreptul imposibil și asta deoarece iubirea nu cunoaște decât un singur timp: prezentul, prezentul continuu. De aceea aceste femei nu conștientizează dezastrul ce-l provoacă în urma lor pentru iubirea asta cu supra de măsură și asta pentru că e tare greu să recunoști că atunci când îți iubești în exces copiii, în realitate îți lingi propriile răni, adică te iubești pe tine. Iubirea în cazul acestor femei e un act egoist, pe care nicio mamă posesivă nu o va recunoaște. A recunoaște că doar copiii tăi există, înseamnă să recunoști că viața tu nu mai e. Și asta e tare greu.

Dacă femeia neiubită, în afară de foarte multă dragoste, ar fi capabilă și de un pic de privire critică asupra propriei persoane, multe lucruri s-ar îndrepta, nu doar legate de copiii ei, ci mai ales legate de ea însăși. Atunci, aceasta și-ar da seama că în dragoste mai poți și eșua și astfel ar fi capabilă să accepte eșecul. Și asta ca un nou început. Dar cine a văzut mame care să o ia de la început? Mai ales cele neiubite și neînțelese de către jumătățile lor? Știu! E greu, e tare greu…

Anunțuri

3 gânduri despre “Numai mamă să nu fii!

  1. Mama, ce mi-a plăcut asta : ” copiii devin iubire surogat „. Articolul asta e pe cat de adevarat pe atat de jignitor la adresa celor care susțin ca nu fac decat sa-si iubească copiii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s