Mel Gibson, ultimul film: Hacksaw Ridge

hacksawridge_markrogers_d0a9525De când a trecut de partea cealaltă a camerei de filmat Mel Gibson a intrat în constelația marilor regizori care slujesc arta și nu banul, alături de marii Wes Anderson, frații Coen, Clint Eastwood, Wood  Allen, George Clooney și alți câțiva. De fiecare dată când mă afund în fotoliul de la cinema, la filmele acestora, simt cum inima vrea să devină minte și mi se oprește transfigurată undeva în gât. Fiecare film al acestora e încă o confirmare a faptului că poți realiza filme mari, aproape pe bandă rulantă, fără să te compromiți pentru a satisface nevoile atavice ale bizonilor, așa cum îi numea cineva pe spectatori.

Hacksaw Ridge e un film despre generozitate, despre cum să dai mai departe ceva ce și tu ai primit fără să știi, neașteptând nimic în loc. Filmul face o frumoasă pledoarie generozității, generozitatea, acea valoare fundamentală a omului care schimbă lumea. Iar generoșii sunt acea specie rară care întind mâini de ajutor în toate părțile, spre mirarea deplină a celor ce se încârligă de ele, deoarece, nu-i așa?, un generos nu poate fi decât un fraier sau cineva care are un interes ascuns.

Cu atât mai mult cu cât filmul este făcut după un caz real, cu atât mai vie este pledoaria lui Mel Gibson pentru bunătate, pentru generozitate. Căci ce-i până la urmă generozitatea decât acea stare a omului conștient de nimicnicia lui și tocmai de aceea el nu ezită să-i înalțe pe alții coborându-se pe sine spre sufletele acestora. Și ce mare surpriză trăiesc toți aceștia când conștientizează că lumea nu e făcută doar din interese și că poți fi mare – fiecare înțelege altceva prin a fi mare, în funcție de nevoile nesatisfăcute încă – dăruind ceva din ceea ce este. Incredibilă metamorfoză provoacă această revelație în mințile și conștiințele celor atinși de geniul vieții, căci aceasta este generozitatea, un produs al geniului uman.

De aceea, de fiecare dată când văd un film făcut de Wes Anderson, frații Coen, Clint Eastwood, Wood  Allen, George Clooney și alți câțiva stau ca într-o strană așteptând propria mea epifanie, ca să înțeleg mai bine natura umană. De fiecare dată stau cu ochii larg deschiși, cu adâncile cute transversale să-mi irige mintea și încerc să mă adăp din fiecare clipă pe care acești oameni o oferă altora cu atâta generozitate. Și de fiecare dată simt în mine vibrațiile interioare ale lor, emoția ce se transformă într-o prelungire a inimii ce-mi stă să-mi spargă pieptul, în marșul ei nebunesc spre creier. Atunci închid ochii și-mi dau seama cine nu sunt și-mi reprim o lacrimă încercând să înțeleg omul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s