Eu și Puterea

hand-of-godA vorbi despre mine și Puterea e ca și cum aș vorbi despre o căsnicie cu năbădăi. De când mi-a fost dat să tot interacționez cu Puterea, încă de pe vremea primei educatoare și până în prezent, nu pot să spun că am armonizat pe deplin și asta deoarece a accepta Puterea doar pentru că e putere nu există în logica mea. Să mă explic. Eu văd Puterea ca o formă de autoritate exercitată de o persoană care a fost înscăunată, înobilată, sfințită pentru competențele sale, pentru setul său de valori umane și nu pentru serviciile pe care le-a adus celui cu Puterea mai mare.

De aici se deduce destul de bine că de multe ori am fost pus în situații dificile deoarece nu pot accepta, nu pot respecta nu pot admira Puterea dacă simt că omul care o simbolizează o face în propriul beneficiu, îi disprețuiește pe cei ce-i păstorește, ocupă poziția prin impostură, își arogă merite inexistente sau cere ascultare fără crâcnire. Oricare din aceste pretenții, în orice combinații ar fi ele, mă pune pe mine într-o relație de adversitate cu Puterea.

Și cum scopul meu în viață nu a fost să fiu chiar eu Puterea, aceasta, oricare ar fi ea, a avut grijă să-mi facă drumul plin de hârtoape, să mă încerce precum pe Hercule, să-mi impute orice, mai puțin competența și să mă pună la stâlpul infamiei pentru lipsa atitudinii corespunzătoare. Nu mi s-a spus niciodată care e acea atitudine corespunzătoare, dar am dedus aceasta din comportamentul celor care treceau ca trenul pe lângă mine, eu blocat de semaforul Puterii, în halta vieții mele.

Eu nu am nimic cu Puterea, nu m-am pus niciodată de-a curmezișul ei, ci am vrut întotdeauna să fac ca lucrurile se meargă mai bine, indiferent dacă vorbim de grădiniță, de școală sau de viață. Nu mi-au fost indiferente conjuncturile, niciodată n-am bifat că am făcut ceva, doar de dragul de-a mă încadra în mare lanț uman al supunerii depline. Întotdeauna mi-a păsat de ceea ce fac și din acest motiv am pus sufletul meu în mâinile altora.

Atunci când Puterea a fost reprezentată de cineva pentru care competența, cunoașterea, curiozitatea, respectul față de ceilalți, libertatea au fost valori de bază, atunci am zburdat pe câmpiile alizee ale Puterii, așa cum un ied aleargă pe unde vrea el. Atunci am făcut front comun cu acea Putere, oricare ar fi fost ea, deoarece am simțit că între sistemele noastre de valori nu există diferențe.

N-am iubit niciodată Puterea, dar nu pot spune că o disprețuiesc aprioric. Spun doar că relația mea cu Puterea e una cu năbădăi. Atunci când a vrut să-mi impună o relație slugă-stăpân, am fost în conflict deschis, iar atunci când ea a suflat ca vântul cel bun în pânzele mele, atunci am mărit strocul. E greu cu mine, e greu cu Puterea… Și cât am vrut ca relația mea cu Puterea să fie așa:
”Ce bine că eşti (Puterea), ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos (eu), întoarsă spre pământ,
una foarte de sus (Puterea), aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti (Puterea), a-ntâmplării că sunt (eu).” Nichita Stănescu – Ce bine că ești.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s