Copilăria, toamna…

ploaie_de_toamnaMie-mi plac toate anotimpurile. Atâta timp cât pot umbla bezmetic, acolo unde mă duc pașii, mie îmi place. Dar nu pot să uit toamna, deoarece aceasta e strâns legată în mintea mea de prima incursiune la teatrul de păpuși. Venisem la grădiniță, așa cum și azi, merg oriunde, cu o mare curiozitate în ochi, să fac orice și să mai învăț ceva pe propria piele. Îmi aduc aminte că am fost anunțați că vom merge la teatrul de păpuși, să vedem acolo o piesă pentru noi. Nu-mi mai pot aduce nimic aminte despre acel moment, deoarece vacarmul din capul meu, ce se conjuga perfect cu cel din capul celorlalți copii, nu mai lăsa loc de nimic.

Cu toți am coborât cât am putut de repede, dar tot ținându-ne, doi câte doi, de mânuțe, în curtea largă a grădiniței, către autobuzul teatrului. Ne-am aburcat în el și am acaparat orice loc ce ne apărea în cale. Eram ca niște lipitori umane ce colorau prin bucuria lor chirăită toată hărăbaia aia ce ținea loc de autobuz. Călare pe recuzitele teatrale am stat cu ochii lipiți de parbriz pe toată distanța transbordării noastre de la grădiniță la teatru, ce semăna cu un drum al transformării noastre copilărești.

Pe geam vedeam picăturile de ploaie care țintuiau pe asfalt frunzele mari de nuc, de stejar, de castan sau de arțar. Amestecul de culori încă vii, de la verde, trecând pin galben pal, până la roșu aprins, transforma întinderea asfaltică într-un mozaic frunzăratec, ce mă transporta și pe mine într-o altă lume. Mestecenii albi mi se păreau lumânări ce-mi străjuiau drumul spre locul nemaibătut de noi, ca lăcaș sfânt al imaginației, adevărata noastră lume de joacă.

Teatrul, într-o clădire veche, în stil clasic, se deschidea monumentală în fața noastră prin coloanele sale ce păreau nemărginite. Am intrat înăuntru cu inima stând să-mi explodeze în pieptul mare cât un ac de gămălie, așteptând întâlnirea fizică cu lumea mea interioară. Era ca și cum călătoream în mine. Am luat loc pe un scaun plușat, pe care l-am mângâiat așa cum un erou medieval își mângâie calul și am privit spre cortina mare și grea ce ne ținea departe de noi înșine. La un moment dat, luminile s-au stins încet, încet și altele mult mai colorate și mult mai aievea ne-au transportat grijulie în lumea noastră, a celor nu știam decât să fim buni.

Anunțuri

2 gânduri despre “Copilăria, toamna…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s