Călătorii, călătorii…

tren-fantomaEra o vreme, nu ca acum, când orice plecare la mai mare depărtare de casă provoca o stare de agitație și de dedicație din partea întregii familii de ai fi crezut că urmează ridicarea premiului cel mare de la Loto. Pe acea vreme călătoriile erau rare, anevoioase și nu erau la îndemâna oricui, ci doar a celor inițiați în misterele acelei lumi.

Doar exprimarea gândului că la data de, la ora cutare, cu cățel, cu purcel întreaga familie va ridica ancora, adică toate bagajele și va urma un itinerar studiat cu grijă în prealabil pentru a ajunge, de exemplu, la mare, îi aducea pe toți ai casei în aceeași stare, o transă a fericirii colective. Din acel moment toate discuțiile, toate cumpărăturile, toate pregătirile se făceau în jurul și pentru subiectul în cauză. Se împărțeau sarcini fiecărui membru după posibilități și aptitudini, pentru a da măcar senzația că fiecare contribuie cu ceva la ce va urma.

Odată intrați în săptămâna premergătoare plecării, toți intrau într-un fel de hipnoză a călătoriei. Nimeni nu mai putea intra în contact cu membrii familiei, ca și cum dincolo de călătorie nu ar mai fi decât neantul. Cu cât se apropiau mai abitir de ziua plecării, cu atât starea de tensiune creștea, pregătirile și paraverificările erau făcute constant, uneori chiar pe neanunțate, pentru a se asigura că nu vor avea parte de vreo surpriză neplăcută.

Se făceau stocuri de mâncare pentru drum, ca și cum acesta nu ar fi durat, să zicem, 9 ore, ci 20 de zile. Tot ce se putea cumpăra se cumpăra, tot ce se putea conserva se conserva și tot ce putea împacheta se împacheta. La final, se numărau geamantanele, plasele și toți membrii familiei pentru a se asigura că nu se uită nimic și pe nimeni, inclusiv biletele de tren.

Noaptea de dinaintea plecării nu mai era noapte ci o așteptare extenuantă, deoarece nimeni nu mai putea pune geană pe geană, de aici și imposibilitatea clipitului, de ai fi crezut că toți ai casei fuseseră hipnotizați în așteptarea unei mari minuni, minune care mie unuia îmi scapă. Deși trenul pleca la 6 dimineața, după vreo 3 ore extenuante de încordare totală, în jur de ora 1 noaptea, toți ai casei sar din pijamale direct în bocanci, în doar 2 minute, așa cum exersaseră  intens, zi de zi și oricând, în ultimele 2 săptămâni.

În jur de ora 4 dimineața, toți ai casei verifică robinetele din casă, apoi ferestrele și în final ușa de la intrare în apartament dacă sunt închise în chip judicios, apoi își continuă mersul pe jos spre gară, fiecare având inima grea că ceva nu e în regulă acasă. Cam după o oră de mers, oră ce a părut un veac, toți se proțăpesc pe primul peron din gară în așteptarea trenului. Privesc cu atenție toate trenurile ca nu cumva trenul lor să fie tras deja acolo și să plece fără ei.

Cu 15 minute înainte de ora 6, trenul intră încet în gară, având în compunere 15 vagoane. Epuizați de emoție toți intră în primul vagon, deși ei au locuri în al 13 – lea. Nu contează! Își vor continua drumul spre locurile lor străbătând culoarele vagoanelor. Primul punct al călătoriei lor a fost atins și din acest motiv sunt foarte fericiți. Sunt în tren! Restul nici nu mai contează. S-ar putea întoarce chiar acasă.

Anunțuri

Un gând despre “Călătorii, călătorii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s